Consumul românilor, în continuă creştere. Încrederea consumatorilor din UE, la cel mai înalt nivel din ultimii 9 ani

Vocea.biz / 19.10.2017
Consumul românilor, în continuă creştere. Încrederea consumatorilor din UE, la cel mai înalt nivel din ultimii 9 ani

Consumul în cele 28 de ţări ale Uniunii Europene este într-o continuă creștere, ajungând, în trimestrul III al anului, la aproape 21 de puncte, cotă nemaiatinsă de la finalul anului 2007, arată datele analizate de compania de consultanţă GfK.

La finalul trimestrului II valoarea era de 19 puncte. „Consumul privat s-a dovedit a fi unul dintre pilonii principali ai economiei europene în ultimul trimestru, în condiţiile în care numeroase ţări şi-au îmbunătăţit ori şi-au menţinut înclinaţia către cumpărare în acest trimestru. Aceste rezultate contrazic rezultatele relativ mixte obţinute de diverse ţări la alţi indicatori: aşteptările economice au scăzut în Franţa, Germania şi Portugalia, iar aşteptările privind veniturile au scăzut, de asemenea, în Franţa, Austria şi Germania, în comparaţie cu trimestrul al doilea al acestui an”, comentează Rolf Bürkl, expertul GfK, citat de Mediafax.

În ciuda creşterii veniturilor, scăderii inflaţiei şi reducerii TVA-ului, consumatorii din România s-au arătat prea puţin dispuşi să îşi schimbe opinia asupra perspectivei economice în timpul trimestrului al treilea.

După un trimestru doi cu variaţii minime, aşteptările economice au fluctuat pe parcursul trimestrului III, revenind la aproximativ acelaşi nivel ca la finalul trimestrului anterior. Luna septembrie s-a încheiat la valoarea de 6,3 puncte, cu aproape un punct mai puţin decât la finalul trimestrului II, dar cu 5 puncte peste valoarea din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Aşteptările privind veniturile au înregistrat, de asemenea, o mică scădere la începutul trimestrului III, dar apoi s-au stabilizat la nivelul de 24,2 puncte până la finalul trimestrului. Această variaţie reprezintă o scădere de 2 puncte faţă de sfârşitul trimestrului anterior, dar o creştere de 3,4 puncte faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Înclinaţia către cumpărare a înregistrat cea mai mare variaţie. La începutul trimestrului s-a menţinut la nivelul perioadei anterioare, dar în septembrie a crescut la 12 puncte. Aceasta reprezintă o creştere de 6,4 puncte faţă de finalul trimestrului II şi o creştere de 9,7 puncte faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Sursa foto: 123rf.com

Citește și...