Măsura split TVA, aplicată de anul viitor doar firmelor aflate în insolvenţă, faliment. Ce alte companii sunt pe listă

Vocea.biz / 16.10.2017
Măsura split TVA, aplicată de anul viitor doar firmelor aflate în insolvenţă, faliment. Ce alte companii sunt pe listă

Colectarea defalcată a TVA nu se va mai aplica pentru toate firmele începând cu 2018, a anunţat premierul Mihai Tudose, după o întâlnire cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Patronatului Român (UNPR). Astfel, conform prim-ministurlui, split TVA se va aplica doar firmelor aflate în insolvenţă, faliment, celor care înregistrează datorii în plata TVA, companiilor cu capital de stat. Tudose a precizat că această flexibilizare a măsurii split TVA va fi făcută în dezbaterile din Parlament, în concordaţă cu propunerile rezultate din discuţiile cu reprezentanţii mediului de afaceri.

“Prim-ministrul Mihai Tudose a precizat că măsura split TVA va fi modificată şi flexibilizată în dezbaterile din Parlament, în concordaţă cu propunerile rezultate din discuţiile cu reprezentanţii mediului de afaceri. Mai exact, colectarea defalcată a TVA nu se va mai aplica pentru toate firmele începând cu 2018, ci doar pentru cele aflate în insolvenţă, faliment, cele care înregistrează datorii în plata TVA, companiile cu capital de stat”, anunţă Guvernul.

”Vom veni în scurt timp cu o nouă formă a colectării defalcate a TVA, care va răspunde solicitărilor formulate în această perioadă de reprezentanţii mediului de afaceri”, a subliniat şeful Executivului.

Alte teme discutate au fost trecerea contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului şi îmbunătăţirea relaţiei statului cu mediul de afaceri.
Reprezentanţii UNPR au salutat decizia Guvernului de a amenda mecanismul de colectare diferenţiată a TVA.

“Totodată, au precizat că trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat reprezintă, din punctul lor de vedere, o oportunitate care nu va afecta venitul net al salariaţilor”. precizează Executivul.

Primul-ministru şi reprezentanţii UNPR au agreat un mecanism de colaborare periodic, în cadrul căruia să fie propuse şi analizate măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiei statului cu mediul de afaceri, stimularea încadrării în muncă şi a competitivităţii, reducerea birocraţiei, inclusiv în sensul creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene de către mediul privat, promovarea firmelor româneşti pe pieţele externe.

La întâlnirea de luni, de la Palatul Victoria, au mai participat vicepremierul Marcel Ciolacu, secretarul de stat din MFP, Daniela Pescaru, consilierii de stat ai premierului Ramona Lohan, Gabriel Andreescu şi Felix Rache, precum şi specialişti în fiscalitate.

(News.ro)

Citește și...