Toggle Menu
  1. Home/
  2. Economic/

Split TVA nu va mai fi obligatorie pentru toate firmele

Prim-ministrul Mihai Tudose a anunţat vineri că ordonanţa privind introducerea plăţii defalcate a TVA va fi modificată în Parlament astfel încât aceasta să fie obligatorie doar pentru firmele aflate în insolvenţă sau faliment sau pentru cele care au înregistrat mai mult de două întârzieri întârzieri la plata TVA.

”Nu va mai fi obligatorie pentru toată lumea (split TVA – n. red.), ci, în principiu, pentru firmele care intră în insolvenţă, în faliment sau firmele cu istoric fiscal nu foarte coerent, adică cu două – trei – patru întârzieri la TVA. De asemenea, va fi şi un sistem de premiere, încercăm să-l fixăm şi va fi anunţat în momentul depunerii amendamentelor”, a declarat prim-ministrul Mihai Tudose, potrivit News.ro.

Şeful Guvernului a spus că Ministerul de Finanţe a început ”să nuanţeze” ordonanţa privind split TVA, adoptată la finalul lunii august şi intrată în vigoare la 1 octombrie, în urma discuţiilor cu patronatele.

Mihai Tudose a mai spus că amendamentele la legea de aprobare a ordonanţei privind split TVA vor fi depuse la Senat, unde se află în prezent în dezbatere actul normativ.

Ordonanţa privind introducerea plăţii defalcate a TVA a fost retrimisă marţi de către plenul Senatului la Comisia de buget, care are termen o săptămână să vină cu un nou raport.

Actul normativ a fost retrimis comisiei la propunerea liderului de grup al PSD, senatorul Şerban Nicolae.

El a cerut membrilor Comisiei de buget ca în următoarea săptămână să discute cu Ministerul Finanţelor Publice.

“Termenul este de o săptămână, pentru că nu vreau să se facă speculaţii în legătură cu susţinerea de către Guvern sau de către majoritatea care susţine Guvernul în legătură cu o asemenea măsură aflată în programul de guvernare”, a susţinut Şerban Nicolae.

Senatul este prima cameră sesizată în acest caz, urmând ca for decizional să fie Camera Deputaţilor.

În 26 septembrie, senatorii din comisia de buget-finanţe au decis, prin aprobarea unui amendament depus în acest sens, că plata defalcată a TVA va fi obligatorie de anul viitor doar pentru companiile de stat şi firmele aflate în relaţii contractuale cu statul, pentru celelalte firme sistemul fiind opţional din 2018 şi obligatoriu doar din 2019, dacă se va dovedi funcţional.

Contul va putea fi executat silit numai pentru plata TVA, iar amenda la prima abatere este eliminată, fiind înlocuită cu un avertisment, cu argumentul complexităţii sistemului şi al timpului scurt de implementare, au mai decis senatorii din Comisia de buget-finanţe.

La acest moment, plata defalcată a TVA a intrat în vigoare de la 1 octombrie, opţională pentru firme şi obligatorie de la 1 ianuarie 2018.

Măsura a atras critici vehemente din partea firmelor, care atenţionează că aceasta va bloca economia.

Guvernul a adoptat în 30 august o ordonanţă prin care introduce obligativitatea plăţii defalcate a TVA începând cu 1 ianuarie 2018, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA având obligaţia de a deţine şi gestiona un cont de TVA pentru încasarea şi plata TVA aferente operaţiunilor taxabile (achiziţii de bunuri/servicii, livrări de bunuri/prestări servicii). De asemenea, instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA vor avea obligaţia, începând cu aceeaşi dată, de a deţine un cont de TVA pentru încasarea taxei pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii taxabile realizate.

Sursa foto: MediafaxFOTO

Vocea.biz