Proiect de lege: Companiile aeriene, obligate să furnizeze autorităţilor toate datele pasagerilor, inclusiv itinerariul călătoriilor

vocea.biz / 26.03.2017
Proiect de lege: Companiile aeriene, obligate să furnizeze autorităţilor toate datele pasagerilor, inclusiv itinerariul călătoriilor

Ministerul de Interne a pus în dezbatere publică un proiect de lege prin care toate companiile de transport aerian ce efectuează zboruri din sau spre România, ori escale, vor fi obligate să transmită datele personale ale tuturor pasagerilor îmbarcaţi, inclusiv itinerariul şi istoricul călătoriilor.

Pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a fost pus în dezbatere publică proiectul de lege prin care se va înfiinţa o nouă structură de securitate naţională – Unitatea Naţională de Informaţii privind Pasagerii (UNIP), şi, totodată, vor fi stabilite o serie de obligaţii pentru toate companiile aeriene care tranzitează România, scrie Mediafax.

,,În cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), se înfiinţează Unitatea Naţională de Informaţii privind Pasagerii (UNIP), ca structură de specialitate, fără personalitate juridică, (…) privind utilizarea unor date din Registrele cu Numele Pasagerilor (PNR) în cadrul cooperării transfrontaliere pentru prevenirea şi combaterea actelor de terorism, a infracţiunilor conexe acestora şi a infracţiunilor contra securităţii naţionale, precum şi pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale”, se precizează în textul proiectului de lege.

Conform proiectului de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul MAI, toţi transportatorii aerieni vor fi obligaţi să transmită UNIP codul de rezervare, data rezervării sau a emiterii biletului, data (datele) programată a călătoriei, numele şi prenumele asociate rezervării, adresa şi informaţiile de contact (număr de telefon, adresă de e-mail) asociate rezervării, toate informaţiile privind forma de plată, inclusiv adresa de facturare, itinerarul complet de călătorie, informaţiile din profilul „client fidel”, agenţia sau agentul de turism prin care a fost făcută rezervarea sau a fost cumpărat biletul, situaţia de călătorie a pasagerului, inclusiv confirmările, situaţia înregistrării pentru zbor, informaţii privind neprezentarea pasagerului la îmbarcare sau privind prezentarea acestuia în ultimul moment la îmbarcare fără rezervare prealabilă, informaţiile scindate sau divizate din registrul cu numele pasagerilor, menţiunile cu caracter general, inclusiv toate informaţiile disponibile despre minorii neînsoţiţi cu vârsta sub 18 ani, precum numele şi sexul minorului, vârsta, limba (limbile) vorbită, numele şi datele de contact ale persoanei care îl însoţeşte la plecare şi relaţia sa cu minorul, numele şi datele de contact ale persoanei care îl aşteaptă la sosire şi relaţia sa cu minorul, agentul prezent la plecare şi la sosire, informaţiile despre bilet, inclusiv numărul biletului, data emiterii biletului şi bilete dus simplu şi câmpurile aferente furnizării automate a preţului unui bilet de călătorie, numărul locului şi alte informaţii privind locul, informaţiile cu privire la codurile partajate, toate informaţiile cu privire la bagaje, numărul pasagerilor înregistraţi în PNR şi alte nume ale acestora, orice date colectate, inclusiv tipul, numărul, ţara de emitere şi data expirării oricărui document de identitate, cetăţenia, numele de familie, prenumele, sexul, data naşterii, compania aeriană, numărul zborului, data plecării, data sosirii, aeroportul de plecare, aeroportul de sosire, ora plecării şi ora sosirii şi un istoric al tuturor modificărilor datelor PNR.

Proiectul de lege interzice prelucrarea informaţiilor care denotă originea rasială sau etnică, opiniile politice, religia sau convingerile filozofice, apartenenţa la un sindicat, sănătatea, viaţa sexuală sau orientarea sexuală, iar în cazul în care operatorul aerian furnizează astfel de date, UNIP are obligaţia de a le şterge.

Autorităţile care vor avea acces la datele UNIP şi vor putea utiliza PNR sau vor fi notificate cu privire la anumiţi pasageri sunt Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), Serviciul Român de Informaţii (SRI), Serviciul de Informaţii Externe (SIE), Ministerul Apărării Naţionale (MApN): Direcţia generală de informaţii a apărării, Ministerul Public, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF): Direcţia Generală a Vămilor.

Aceste date vor trebui transmise cu cel mult 24 de ore înainte de ora progrramată a zborului şi încă o dată după îmbarcarea tuturor pasagerilor în aeronavă.

Potrivit articolului 18, din aceast proiect de lege, datele PNR se prelucrează doar pentru prevenirea, depistarea, investigarea şi urmărirea penală a infracţiunilor de terorism sau a infracţiunilor grave, precum şi pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Dacă în urma analizării datelor colectate UNIP identifică persoane date în urmărire naţională sau internaţională de alte state membre UE, aceste informaţii vor fi transmise Unităţilor de Informaţii privind Pasagerii (UIP) de pe teritoriul statelor membre, exceţie făcând situaţiile care privesc securitatea naţională. Totodată, UNIP poate solicita celorlalte unităţi de informaţii privind pasagerii, din statele membre UE, să transmită datele călătorilor, în vederea prevenirii, depistării, investigării şi urmăririi penale a infracţiunilor de terorism sau a infracţiunilor grave. De asemenea, EUROPOL are dreptul de a solicita date PNR sau rezultatul prelucrării respectivelor date de la UNIP.

Datele PNR furnizate de transportatorii aerieni se păstrează în cadrul Sistemului de evidenţă a datelor PNR pentru o perioadă de cinci ani de la momentul furnizării, după care vor fi şterse automat din sistem.

În cazul în care operatorul aerian nu furnizează UNIP datele prevăzute în această lege, sancţiunile sunt cuprinse între 10.000 şi 50.000 de lei, iar dacă abaterea se repetă în decursul unui an, amenzile se dublează.

Proiectul de lege a fost postat pe pagina de internet a MAI în data de 23 martie, iar timp de 20 de zile, persoanelor interesate pot face propuneri, sugestii sau să îşi spună opiniile cu privire la acest act normativ pe adresa de e-mail dj-international@mai.gov.ro.

Citește și...