Bosch România a înregistrat anul trecut o creştere de 57% a vânzărilor totale nete, până la 4,2 miliarde lei

Vocea.biz / 22.05.2018
Bosch România a înregistrat anul trecut o creştere de 57% a vânzărilor totale nete, până la 4,2 miliarde lei

Vânzările totale nete ale Bosch România au crescut anul trecut cu 57%, faţă de anul precedent, la 4,2 miliarde de lei (931 milioane de euro), în contextul în care compania a investit peste 453 milioane de lei (100 milioane de euro) în special în dezvoltarea unităţilor de producţie, transmite News.ro.

Vânzările totale nete includ vânzările companiilor neconsolidate şi livrările interne către companiile afiliate. Totodată, Bosch a încheiat anul fiscal 2017 cu vânzări consolidate în valoare de 1,9 miliarde de lei (416 milioane de euro) în România, o creştere de 26% faţă de anul anterior.

România a devenit o piaţă din ce în ce mai importantă pentru Bosch în ultimii ani, a subliniat Mihai Boldijar, director general Robert Bosch SRL şi reprezentant al grupului Bosch în România.

”Bosch şi-a menţinut poziţia solidă în România, având o creştere puternică în 2017, în ciuda climatului economic şi politic dificil din ţară. (…) În primele trei luni, Bosch a reuşit să obţină, din nou, o creştere semnificativă, cu două cifre, a vânzărilor”, a spus Boldijar.

Compania se aşteaptă să continue dezvoltarea tuturor sectoarelor de activitate în anul 2018. Numărul angajaţilor Bosch din România a ajuns la aproximativ 6.500, la 31 decembrie 2017, o creştere anuală de 3%. Compania aşteaptă o creştere a numărului de angajaţi în 2018, mai ales în unităţile din Cluj, Blaj şi Timişoara.

Bosch a anunţat că a investit în România aproximativ 453 milioane de lei (100 milioane de euro) în 2017, în special în dezvoltarea unităţilor de producţie pentru soluţii de mobilitate din Cluj şi Blaj.

”Fabrica de componente auto electronice din Cluj şi-a mărit capacitatea de producţie şi portofoliul de produse pentru a satisface cererea clienţilor. În această unitate de producţie, Bosch fabrică, din 2014, printre altele, unităţi de control electronice pentru airbag, pentru sisteme de camere multiple şi asistenţă la condus, dar şi sisteme electronice pentru siguranţă, care sporesc siguranţa rutieră şi confortul şoferilor”, se arată în comunicat.

În octombrie 2017, Bosch a inaugurat un centru de training în cadrul fabricii, dedicat pregătirii elevilor în sistemul de învăţământ dual, dar şi dezvoltării profesionale a angajaţilor săi. Investiţia în noua clădire, cu o suprafaţă de 4.400 de metri pătraţi şi cu săli de instruire moderne, se ridică la aproximativ şase milioane de euro.

”Mai mult, unitatea de producţie din Blaj a înregistrat o dezvoltare semnificativă a producţiei pe parcursul anului 2017, mai ales în sectorul de activitate soluţii de mobilitate. Datorită cererii mari, compania şi-a mărit capacitatea de producţie pentru componente auto de înaltă calitate, precum senzori de oxigen şi componente pentru controlul transmisiei şi se pregăteşte să adăuge noi produse în portofoliul său în 2018, cum ar fi senzori pentru emisiile de oxizi de azot”, se arată în comunicat.

În plus, Bosch a decis anul trecut să îşi extindă activităţile de producţie şi pentru sectorul Bunuri de larg consum. Astfel, BSH Electrocasnice a achiziţionat recent un teren de 40 de hectare pentru construirea unei fabrici de maşini de spălat în Simeria.

”În următorii ani, compania va investi aproximativ 110 milioane de euro în acest proiect. BSH va demara anul acesta construcţia unei hale de producţie, precum şi a unui centru logistic şi a unei clădiri de birouri. BSH Electrocasnice plănuieşte să înceapă producţia de maşini de spălat în Simeria în 2020. Din 2022, noua fabrică va avea o capacitate anuală de producţie de peste un milion de maşini de spălat destinate pieţei europene”, se arată în comunicat.

Totodată, Bosch a demarat construcţia propriului centru de inginerie la Cluj-Napoca anul acesta. Compania va investi aproximativ 25 milioane de euro în acest proiect.

”Noua clădire, care va avea o suprafaţă de aproximativ 17.000 de metri pătraţi, va concentra, din 2019, activităţile desfăşurate anterior în mai multe locaţii din Cluj. În prezent, aproximativ 400 de angajaţi îşi desfăşoară activitatea în sediile centrului de inginerie din Cluj-Napoca. Centrul de R&D din Cluj dezvoltă produse de ultimă generaţie în ariile software, hardware şi mecanică, precum şi ingineria calităţii şi a fiabilităţii. Inginerii talentaţi din cadrul Bosch lucrează la soluţii şi tehnologii pentru viitor, cum ar fi conducerea conectată, electrificată şi autonomă, care sporesc siguranţa şi confortul la volan şi pot salva vieţi, prevenind accidentele”, se arată în comunicat.

Citește și...