Emiratele Arabe Unite au tăiat importurile de condensat, un petrol ușor, din Qatar în urma disputei pe care mai multe state din Orientul Mijlociu o au cu micul emirat, scrie Bloomberg.
Mai exact, Abu Dhabi National Oil Co (ADNOC) a declarat forță majoră pentru a stopa livrările venite din partea Qatar Petroleum.
”Forța majoră” este o clauză care protejează o parte a unui contract de îndeplinirea acestuia fără penalități pentru motive care nu țin de controlul său. Qatar Petroleum a anunțat că va lua ”măsuri legale” și a acuzat că declararea forței majore este ”ilegală”.
Qatarul este și furnizor de gaze naturale pentru Emiratele Arabe Unite și Oman, dar livrările prin conducte vor continua neîntrerupt, a anunțat Saad Sherida Al Kaabi – directorul executiv al Qatar Petroleum.
Atât Qatarul, cât și Emiratele Arabe Unite sunt membre ale OPEC – Organizația Statelor Exportatoare de Petrol.
ADNOC este o compania petrolieră de stat a emiratului Abu Dhabi, iar aceasta a semnat în 2014 un contract cu Qatar Petroleum pentru livrarea de condensat. ADNOC are două unități de rafinare a condensatului, fiecare cu o capacitate de 140.000 de barili pe zi. Acestea produc kerosen, nafta și un alt compus care poate fi mai departe rafinat în bezină și motorină.
În Dubai, un emirat vecin, compania de stat Emirates National Oil Co (ENOC) a semnat un contract similar pentru a-și reduce dependența de importurile din Iran. ENOC s-a oferit luna trecută să vândă cargourile cu de condensat din Qatar care trebuiau importate în iunie și iulie în loc să le preia. ENOC operează o rafinărie de condensat cu o capacitate de 120.000 de barili pe zi.
Emiratele Arabe Unite, împreună cu Bahrain, Arabia Saudită și Egiptul au acuzat Qatarul că sprijină organizații teroriste. Este vorba în special de Frăția Musulmană. De asemenea, Qatarul sprijină o serie de grupuri rebele în Siria și a plătit și o răscumpărare de un miliard de dolari unor organizații din Irak după ce o serie de membri ai familiei sale regale au fost răpiți.
Concomitent, postul de televiziune Al Jazeera a fost mereu cel la care apăreau înregistrările organizației teroriste Al-Qaeda.
În fine, Qatarul întreține relații prietenoase cu Iranul, împreună cu care exploatează un mare zăcământ de gaze. Iranul este cel mai mare rival regional al Arabiei Saudite, cele două puteri sprijinind părți opuse în Siria și Yemen.
În fapt, cele patru state arabe au transmis Qatarului un ultimatum cu mai multe condiții, una dintre acestea fiind chiar închiderea Al Jazeera. Qatarul respinge acest lucru pe motiv că ar fi o cedare a suveranității sale.
Cele patru state arabe au blocat exporturile sau tranzitul de alimente către Qatar, în vreme ce Qatar Airways nu mai are drept de survol peste teritoriile lor. Concomitent, tranzacțiile financiare cu băncile din emirat au încetat.
Pe de altă parte, Saad Sherida Al Kaabi – directorul executiv al Qatar Petroleum – a declarat că nu mai poate garanta că livrările de gaze vor continua neîntrerupte dacă escaladările vor continua.
”Dacă mai există o escaladare adițională nu pot spune că nu vom opri niciodată gazele. Aceasta va fi o decizie nu doar pentru Qatar Petroleum, dar și o problemă de suveranitate și va depinde de situația din țară”, a amenințat el voalat.