Unele bănci din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au oprit tranzacţiile cu Qatarul

vocea.biz / 06.06.2017
Unele bănci din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au oprit tranzacţiile cu Qatarul

Câteva bănci comerciale din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite şi-au oprit afacerile cu băncile din Qatar, din cauza conflictului diplomatic din regiune, potrivit unor surse citate de Reuters.

Potrivit surselor Reuters, filialele băncilor comerciale amână acordurile până primesc instrucţiuni din partea băncilor centrale despre modul în care să fie administrate afacerile cu Qatarul.

Mai mult, sursele au spus că băncile centrale din Emiratele Arabe Unite şi banca centrală din Bahrain au cerut băncilor din ţară să prezinte detaliat expunerea pe care o au în faţa băncilor din Qatar, stabilind ziua de joi ca termen limită până când pot fi obţinute informaţiile necesare, relatează Mediafax.

Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Egiptul, Yemen şi Libia au rupt legăturile diplomatice cu Qatar şi acuză autorităţile de la Doha de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor reţele teroriste precum Stat Islamic şi Al-Qaida.

Citește și...