Statul vrea să împrumute în 2018 circa 70 mld. lei

Vocea.biz / 30.12.2017
Statul vrea să împrumute în 2018 circa 70 mld. lei

Finanţele intenţionează să împrumute anul viitor circa 4,5-5 miliarde euro (echivalent) de pe pieţele externe, în funcţie de condiţii şi oportunităţi, cu peste 60% faţă de nivelul atras în 2017, iar de la băncile din România vrea să se finanţeze cu 48-50 miliarde lei, nivel similar cu cel propus pentru anul în curs, arată Programul indicativ de emisiuni de titluri de stat pentru 2018.

România are nevoie anul următor de o finanţare brută la nivel guvernamental de circa 74 miliarde lei, pentru a acoperi deficitul bugetar prognozat, de 2,97% din PIB (aproximativ 27 miliarde lei), precum şi datoria publică de refinanţat, care se ridică la 47 miliarde lei, titrează News.ro.

Ministerul Finanţelor îşi propune să finanţeze deficitul bugetar în proporţie de 75% de pe piaţa internă, restul fiind atras de pe pieţele internaţionale.

Volumul de titluri de stat emise anul viitor se va ridica la 48-50 miliarde lei, Finanţele planificând o structură a maturităţilor de 30% pe termen scurt şi 70% pe termen mediu şi lung.

Din totalul emisiunilor destinate pieţei interne, circa 4 miliarde lei vor fi atrase prin programul Tezaur, cu o pondere de aproximativ 8%, în cadrul căruia vor fi emise titluri de stat pentru populaţie, cu maturităţi cuprinse între un an şi 10 ani.

Pentru primul trimestru din 2018, Ministerul Finanţelor vrea să împrumute între 12 şi 14 miliarde de lei de la băncile locale, prin emisiuni de titluri de stat.

Finanţele ar putea lua în calcul şi emiterea unor titluri de stat denominate în euro destinate pieţei interne, care să poată fi redeschise periodic, având în vedere cererea importantă pe acest segment din partea investitorilor locali.

Ministerul menţionează în programul indicativ că va utiliza anul viitor operaţiuni de administrare a pasivelor, adică răscumpărare în avans sau preschimbare a titlurilor de stat, în funcţie de condiţiile existente în piaţa secundară.

De asemenea, are în vedere prefinanţarea necesarului pentru anul 2019, dacă pieţele financiare sunt favorabile, în condiţiile în care se doreşte menţinerea unei rezerve în contul Trezoreriei, echivalentul a circa patru luni de necesar brut de finanţare.

În 2017, Finanţele au programat împrumuturi de 48-50 miliarde lei de pe piaţa internă şi 2,3-3 miliarde euro echivalent de pe pieţele internaţionale.

Volumul finanţărilor externe s-a ridicat în acest an la 2,75 miliarde euro, după ce Ministerul Finanţelor a atras 1,75 miliarde euro în aprilie, printr-o emisiune de eurobonduri în două tranşe, şi 1 miliard euro în octombrie, prin redeschiderea emisiunii anterioare.

Citește și...