Mașinile mai vechi de 12 ani ar urma să facă Inspecția Tehnică Periodică mai des, Registrul Auto Român vizând creșterea frecvenței de verificare a acestora, de la 2 ani la 1 an, informează Capital.ro
Declarațiile au fost făcute de directrul general al Registrului Auto Român, George Dincă, în exclusivitate pentru Capital.
Conform oficialului, după eliminarea timbrului de mediu, „reacţia pieţei auto a fost cea preconizată, anume de creştere importantă a numărului de autovehicule uzate”.
Datele RAR arată că prin comparaţie cu media lunară a anului 2016, când la reprezentanţele instituţiei se prezentau 34.000 de vehicule, în luna ianuarie 2017 s-a înregistrat o creştere cu aprox. 12% a numărului de vehicule (38.000 unităţi), creştere care s-a accentuat în lunile februarie şi martie, ajungând la aproximativ 58% (54.000) şi, respectiv, la aproximativ 80% (61.000).
Totodată, s-a constatat o creştere a vârstei medii a acestor vehicule de la 8,7 ani în trimestrul I 2016, la 10,5 ani în primul trimestru din 2017.