Procedură simplificată pentru restituirea taxei auto şi a timbrului de mediu. Ce modifcări au apărut

Vocea.biz / 29.03.2018
Procedură simplificată pentru restituirea taxei auto şi a timbrului de mediu. Ce modifcări au apărut

Guvernul a simplificat procedura de restituire a taxei auto şi a timbrului de mediu, prin eliminarea obligaţiei de a ataşa, la cerere, certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a maşinii, măsura regăsindu-se într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă adoptat în şedinţa de Guvern de joi, în care sunt prevăzute mai multe măsuri, precum reducerea accizei la motorină pentru transportatorii de mărfuri şi persoane cu 183,62 de lei pe mia de litri, respectiv cu 217,31 de lei pe tonă, dar şi posibilitatea ca microîntreprinderile să poată sponsoriza ONG-urile certificate ca fiind furnizori de servicii sociale, transmite News.ro.

“Au fost introduse măsuri prin care se introduc eşalonări la plata măsurilor fiscale şi restituirea taxei auto şi timbrului de mediu, în scopul simplificării acestor proceduri de restituire pe cale administrativă. Se elimină, aşadar, obligativitatea contribuabilului de a anexa la cererea de restituire a documentelor privind plata taxei certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a maşinii, pentru că organul fiscal are toate informaţiile respective”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.

Această măsură se regăseşte într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă adoptat în şedinţa de Guvern de joi.

În acelaşi act normativ adoptat sunt prevăzute mai multe măsuri, precum reducerea accizei la motorină pentru transportatorii de mărfuri şi persoane cu 183,62 de lei pe mia de litri, respectiv cu 217,31 de lei pe tonă, dar şi posibilitatea ca microîntreprinderile să poată sponsoriza ONG-urile certificate ca fiind furnizori de servicii sociale.

“Au fost luate măsuri menite să încurajeze microîntreprinderile şi persoanele fizice să facă sponsorizări sau să acorde burse private pentru asigurarea activităţii ONG-urilor care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat. Microîntreprinderile vor putea beneficia de reducerea sumelor aferente din impozitul pe venituri, până la nivelul a 20 la sută din impozitul datorat pe trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective. (…) În cazul persoanelor fizice, se majorează de la 2 la sută la 3,5 la sută cota din impozitul pe venit care poate fi donată pentru susţinerea entităţilor non-profit şi instituţiilor de cult care sunt furnizori de servicii acreditaţi şi au cel puţin un serviciu social licenţiat”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

El a precizat că obligaţia celor care fac sponsorizări va fi aceea că trebuie să declare beneficiarii, pentru o monitorizare şi un control al banilor alocaţi.

O altă modificare făcută prin OUG se referă la sprijinul persoanelor cu dizabilităţi. Astfel, actul normativ introduce scutirea de la plata impozitului pe venit a asistenţilor personali şi profesionişti în calitate de însoţitori ai persoanelor cu handicap grav şi accentuat.

De asemenea, a mai spus Nelu Barbu, a fost o introdusă şi o nouă regulă fiscală, potrivit căreia microîntreprinderile pot să opteze pentru plata impozitului pe profit cu condiţia să aibă un nivel de capital social minim de 45.000 de lei (aproximativ 10.000 de euro) şi au cel puţin doi salariaţi.

“Aceste microîntreprinderi vor beneficia de anumite facilităţi: vor fi scutiţi de la plata impozitului reinvestit, scutirea de la plata impozitului pe profit în cazul în care desfăşoară exclusiv activitate de inovare, cercetare, dezvoltarea. Măsura a fost luată pentru a încuraja investiţiile în aceste domenii strategice”, a precizat Barbu.

Citește și...