Prețurile panourilor solare au scăzut foarte mult în acest an, datorită concurenței puternice a producătorilor din China, însă acest lucru nu a însemnat numai lucruri pozitive.
Indicele MAC Global Solar Energy Index, care grupează acțiunile mai multor companii din domeniul solar, a pierdut 45% până acum, iar titlurile unor companii mari precum SunPower și First Solar au scăzut cu 75% și 50%. De altfel, First Solar a fost cumpărată de către producătorul auto de mașini electrice Tesla, controlat de miliardarul Elon Musk. Acesta din urmă era chiar și principalul acțional la Solar City.
Revista americană Forbes a compilat trendurile care se profilează în sectorul solar în anul 2017.
Sectorul producătorilor de panouri solare se confruntă deja cu cererea slabă, cauzată de scăderea din China, reducerea tarifelor și creșterea stocurilor în SUA. Lucrurile ar putea lua o întorsătură și mai gravă anul viitor, pe măsură ce cererea din China se va contracta grav. Potrivit GTM Research, aceasta ar putea scădea cu 40%.
Problemele sunt și pe partea de ofertă, pe măsură ce tot mai multe companii de producție a panourilor solare s-au construit. Acest lucru înseamnă o producție mai mare la o cerere mai slabă. Practic, se repetă ”războiul petrolului”, declanșat de Arabia Saudită contra producătorilor americani de țiței din șisturi bituminoase.
Prețul panourilor solare a scăzut cu 30% în acest, iar declinul din SUA a fost chiar și mai mare. Din cauza prețurilor mici s-ar putea să asistăm la noi fuziuni și achiziții în domeniu, companiile producătoare încercând să supraviețuiască în acest mediu dificil.
Construcția de centrale solare fotovoltaice a fost și ea slabă, iar concurența dintre producătorii independenți de electricitate s-a intensificat. Falimentul SunEdison, cel mai mare dezvoltator de energie regenerabilă din lume – a dus la creșterea prețurilor. Mai exact, companiile constructoare de parcuri solare cer acum mai mulți bani de la cei care vor să își instaleze panouri. Acest lucru pune mai departe presiune pe producătorii de energie regenerabilă, care trebuie să își recupereze costurile din facturile clienților la energie.
Alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA ar putea aduce schimbări în domeniul energiilor regenerabile ca urmare a posibilei schimbări a politicilor SUA în domeniu. Iar acest lucru ar putea avea chiar și repercusiuni la nivel internațional.
O primă problemă ar fi subvențiile primite de producătorii de energie solară. Subvențiile în cauză sunt, de fapt, reduceri fiscale, scăderi de taxe. Dar Trump a propus deja scăderea impozitului pe profit de la 35% la 15%, ceea ce ar putea pune apoi presiune pe bugetul federal al SUA. Chiar dacă subvențiile fiscale rămân în continuare, scăderea de taxe ar afecta direct sectorul solar deoarece ar reduce apetitul investitorilor de a băga bani în sector.
Mai mult, alegerea lui Trump ar putea duce la stimularea petrolului și gazelor, căci Trump a indicat că ar schimba planul lui Obama de luptă împotriva schimbărilor climatice. Trump a anunțat că va scoate SUA din Acordul de la Paris, din 2015.