Afacerile cu maşini au accelerat în aprilie, cu un avans de 16,5%

Vocea.biz / 13.06.2018
Afacerile cu maşini au accelerat în aprilie, cu un avans de 16,5%

Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în aprilie cu 16,5%, serie brută, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ritm semnificativ crescut faţă de cel din luna anterioară, în timp ce serviciile prestate populaţiei au avansat cu 7,1%, serie brută, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite News.ro.

În martie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, afacerile cu maşini au crescut cu 0,9%, iar serviciile prestate populaţiei au avansat cu 3,5%.

În aprilie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut atât ca serie brută cu 16,5% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 18,7%.

Avansul s-a datorat creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+33,3%), comerţul cu autovehicule (+24,6%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+11,9%).

Scăderi au înregistrat activitǎţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (-4,4%).

Totodată, volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent a crescut atât ca serie brută cu 7,1% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,0%.

Avansul s-a datorat creşterilor provenite de la activitǎţile agenţiilor turistice şi turoperatorilor (+12,8%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+8,3%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+2,5%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+1,5%).

Scăderi au înregistrat serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-1,7%).

În 2017, cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 11,1% faţă de 2016, ritm încetinit faţă de cel din anul anterior, în timp ce serviciile prestate populaţiei au avansat cu 15,5%.

Citește și...