Samsung investeşte 300 de milioane de dolari în domeniul maşinilor autonome

Vocea.biz / 15.09.2017
Samsung investeşte 300 de milioane de dolari în domeniul maşinilor autonome

Samsung a anunţat că va înfiinţa o divizie de business dedicată special maşinilor autonome. Gigantul coreean Samsung va investi 300 de milioane de dolari într-o nouă divizie care, conform reprezentanţilor companiei, se va ocupa de tehnologii din domeniul autovehiculelor autonome.

Investiţia în noua divizie Samsung vine la un an după ce compania coreeană a achiziţionat producătorul de soluţii interconectate de “infotainment” Harman pentru 8 miliarde de dolari. La momentul achiziţiei, Samsung anunţa că peste 25 de milioane de maşini folosesc soluţiile de informare şi entertainment produse de Harman, scrie Profit.ro.

Cu doar două săptămâni în urmă, Samsung a obţinut permis din partea autorităţilor statului american California pentru a testa pe teritoriul acestuia tehnologii ce ţin de maşinile autonome.

Samsung a anunţat, de asemenea, că prima investiţie din noul fond va fi în TTTech, o companie care produce soluţii autonome şi semiautonome de siguranţă pentru autovehicule. Soluţiile TTTech sunt folosite, spre exemplu, de germanii de la Audi pe modelul A8 de anul acesta.

Samsung nu are în plan dezvoltarea de maşini autonome ci, ca şi alte mari companii de tehnologie, precum Apple, crearea soluţiilor software pentru acestea. Compania coreeană vrea să creeze o platformă software completă pentru maşinile autonome, care să acopere toate aspectele de la securitate la amuzament.

De altfel, dincolo de tehnologia de conducere autonomă, giganţii din domeniul tehnologiei au început deja să se lupte pe ceea ce ei numesc timpul eliberat de pilotul automat. Pentru că nu vor mai conduce, oamenii vor avea mai mult timp liber când merg cu maşinile personale. Google, Facebook, Apple, Samsung şi alţii caută deja produse prin care să monetizeze activitatea oamenilor în interiorul viitoarelor maşini autonome.

(News.ro)

Citește și...