Pe data de 1 martie nu este sărbătorită doar venirea primăverii, ci și Sfânt Muceniță Evdochia. Dumnezeu i-a dăruit acesteia harul învierii morților. În această zi este bine să ne rugăm pentru sănătatea noastră și a celor dragi.
În fiecare an, pe data de 1 martie, Biserica Ortodoxă și creștinii de pretutindeni o prăznuiesc pe Sfânta Muceniță Evdochia. Originară din Heliopolis, Liban, a trăit o parte din viața ei în desfrânare. A adunat o avere însemnată în timpul împăratului Traian.
Cu toate acestea, viața ei s-a schimbat după ce l-a întâlnit pe monahul Gherman. Sfânta Evdochia a luat decizia de a se boteza și de a se călugări. Înainte de a pleca la mănăstire, Sfânta a oferit toată averea pe care o avea celor săraci.
De atunci, Sfânta Muceniță Evdochia a trăit în posturi, ascultare, rugăciuni și l-a urmat pe Dumnezeu până la moarte. Obștea mănăstirii a cerut-o stareță, moment în care, pentru pocăința sa, Dumnezeu a învrednicit-o cu darul învierii morților.
Sfânta Muceniță Evdochia a dobândit moarte mucenicească în timpul persecuției din vremea lui Vincențiu, conducătorul cetății Heliopolis de atunci.
Citește și: Cine a fost Sfânta Parascheva. Motivul pentru care veșmintele Cuvioasei se schimbă de 5 ori pe an
În ziua în care o prăznuim pe Sfânta Evdochia se respectă o serie de tradiții și obiceiuri. Printre cele mai importante se numără mersul la biserică și rugăciunea. Creștinii se roagă pentru sănătatea lor și a celor dragi. Iată o rugăciune pe care o puteți rosti astăzi:
“Sfântă Cuvioasă Muceniţă Evdochia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi… Întunecarea care s-a aşezat asupra mea, din neluare aminte, risipeşte-o, Sfântă Muceniţă Evdochia, cu razele rugăciunilor tale, ca să te laud pe tine.
Îmblânzeşte, toată furtuna valurilor sufletului meu, îndepărtându-mă din viforul şi din întreitul val al păcatului.
Bucură-te, preasfântă Evdochia , floarea firii omeneşti, preafrumoasă şi preaînțeleptă, care eşti plină de har şi binecuvântată între femei. Bucurați-vă, Sfinte femei, alături de Sfânta Muceniță Evdochia , căci aţi câștigat Cununa vieţii şi v-aţi făcut stâlpi în templul lui Dumnezeu, aflând şi mărturisind că nu există Dumnezeu în afara de El.
Bucurați-vă, Sfinte femei, alături de Sfânta Muceniță Evdochia, căci căutând şi păzind calea îndreptărilor dumnezeiești, aţi dobândit înțelepciunea cea de sus.
Bucurați-vă, Sfinte femei, alături de Sfânta Muceniță Evdochia, apărătoare ale credinţei, căci lăudând pe Dumnezeu, v-aţi supus Lui, şi împlinind făgăduiala, v-aţi făcut vrednice de îndurarea Lui, fiind luminate de slava Lui cea veşnică. În numele Tatălui, și-aL Fiului și-aL Sfântului Duh. Amin!”
Citește și: Rugăciune către Sfânta Parascheva, pentru sănătatea și ocrotirea familiei