Toamna și-a intrat în drepturi și ne aflăm în perioada în care gospodinele pregătesc celebrul bulion de roșii. Evident că, fiecare are rețeta proprie, însă, există câteva reguli foarte important de urmat. Iată ce să faci cu roșiile înainte de a le face bulion.
Înainte de a veni iarna, majoritatea cămărilor vor fi pline de conserve și borcane cu ardei umpluți, gogoșari în oțet, castraveți murați, bulion și dulcețuri. Există zeci de idei diferite despre cum să faci bulionul. Multe dintre gospodine și-au transmis secretele în acest sens din generație în generație, fiind împărtășite ulterior și pe internet. Astfel că, vă prezentăm mai jos secretul celei mai gustoase paste de tomate.
În primul rând, este important să ții cont de modul de preparare al bulionului, pentru ca acesta să reziste în cămară mai mult de un an. Multe gospodine nu știu cum să procedeze. Timpul de fierbere este foarte important, potrivit Playtech.
Este foarte important ca roșiile să fie date prin mașina de tocat, înainte de a fi puse la fiert. De altfel, acesta este primul pas, și cel mai important, pe care trebuie să îl faci.
După ce le-ai pus la fiert, în legume se adaugă sare, iar treptat și alte legume, cum ar fi țelină și hrean. Se lasă amestecul pe foc circa 45 de minute, după ce jumătate din apă se evaporă.
În primul rând se spală roșiile bine și se toacă în forma dorită. Acestea se dau prin mașina de tocat și apoi se pun la fiert într-o oală înaltă. Flacăra la aragaz trebuie să fie de intensitate medie, la temperatură de 90 de grade Celsius.
Se lasă roșiile pe foc până când jumătate din cantitatea de apă se evaporă. Se spală și se toacă restul legumelor și se adaugă în oala de pe aragaz. Lasă apoi încă o oră bulionul pe foc, la flacără medie, timp de circa 45 minute.
Atunci când bulionul capătă consistența asemănătoare unui iaurt gros, înseamnă că bulionul este gata. Toarnă apoi preparatul în borcane din sticlă, ce trebuie puse apoi la sterilizat în apă clocotită. Se pun capacele și se capsează bine. Cât timp borcanele sunt fierbinți din cauza bulionului, le poți acoperi cu o pătură, până ce acestea se vor răci. A doua zi poți pune borcanele într-un loc răcoros.