CNAIR începe demolarea construcțiilor aflate pe traseul Pasajului Domneşti

Vocea.biz / 03.05.2018
CNAIR începe demolarea construcțiilor aflate pe traseul Pasajului Domneşti

CNAIR începe joi demolarea construcțiilor amplasate pe traseul Pasajului Domnești. Demolările vor începe în Bragadiru și vor continua în Clinceni, Domnești și în Sectorul 6 din Capitală.

Încep demolările construcțiilor din Bragadiru care sunt amplasate pe culoarul de expropriere aferent Pasajului Domnești, a anunțat CNAIR. Demolările vor continua, în măsura obținerii autorizațiilor de desființare, în Clinceni, Domnești și în Sectorul 6 al Capitalei.

CNAIR precizează că proprietarii au fost notificați încă de anul trecut, iar la începutul anului au fost despăgubiți.

“Proprietarii construcțiilor au fost notificați încă de anul trecut că sunt supuși procedurii e expropriere, iar la începutul acestui an sumele cuvenite au fost depuse în conturile deschise la CEC, pe numele acestora, conform legii,” se arată într-un comunicat al CNAIR.

Cei care vor refuza să își părăsească imobilele vor fi executați silit, mai spune compania care avertizează că astfel de situații vor duce la perturbarea proiectului.

“În cazul în care anumiți proprietari vor refuza să părăsească imobilele, CNAIR  S.A. se va vedea nevoită să apeleze la măsura legală a executării silite. Astfel de situații ar duce însă la perturbarea construcției Pasajului Domnești, proiect de utilitate publică, destinat decongestionării traficului rutier pe centura Capitalei și pe ruta Prelungirea Ghencea-Domnești,” mai arată sursa citată.

Pasajul suprateran de la Domnești, configurat sub formă de sens giratoriu suspendat, va fi construit  la intersecția dintre Strada Prelungirea Ghencea-DJ602 și Centura București și are ca scop fluidizarea traficului rutier în zonă.

Construcția acestui  pasaj, cu o lungime de 374 de metri va costa  peste 91 de milioane de lei, fără TVA și are ca termen de finalizare 24 de luni de la începerea lucrărilor.

Citește și...