Ministerul Afacerilor Externe transmite, sâmbătă, că a luat notă cu preocupare de declaraţiile lansate recent în spaţiul public, inclusiv de ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, pe teme ce privesc cooperarea energetică regională şi a cerut clarificări, prin Ambasada Ungariei la Bucureşti, privind motivaţia acestor opinii. Ministerul Afacerilor Externe consideră că vehicularea unor informaţii incorecte în ceea ce priveşte România vine în contradicţie cu spiritul Parteneriatului strategic încheiat între România şi Ungaria şi al relaţiilor bilaterale de cooperare, respect şi încredere reciprocă fireşti dintre două state europene, membre UE şi NATO, transmite News.ro.
“Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu preocupare de declaraţiile lansate recent în spaţiul public, inclusiv de ministrul afacerilor externe al Ungariei, pe teme ce privesc cooperarea energetică regională şi a cerut clarificări, prin Ambasada Ungariei la Bucureşti, privind motivaţia acestor opinii. Ministerul Afacerilor Externe consideră că vehicularea unor informaţii incorecte în ce priveşte România vine în contradicţie cu spiritul Parteneriatului strategic încheiat între România şi Ungaria şi al relaţiilor bilaterale de cooperare, respect şi încredere reciprocă fireşti dintre două state europene, membre UE şi NATO”, arată Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, în contextul în care autorităţile din Ungaria au acuzat România de încălcarea angajamentelor internaţionale în privinţa interconectării conductelor de gaze şi asigurării reversibilităţii fluxurilor de gaz.
MAE spune că partea ungară cunoaşte foarte bine, fără îndoială, evoluţiile recente privind investiţiile substanţiale făcute în România pentru asigurarea infrastructurii regionale de transport al gazelor şi “modul exemplar de cooperare a autorităţilor române cu companiile interesate de punerea în valoare a resurselor energetice de la Marea Neagră şi eforturile României de a asigura în plan regional diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale”. În acest sens, Legea privind derularea operaţiunilor petroliere pe mare (offshore) este pe agenda prioritară a Parlamentului României şi va asigura un cadru stimulativ pentru investiţiile în acest domeniu, susţine MAE.
“În plus, oficialii din Ungaria sunt, cu siguranţă, la curent cu dialogul frecvent şi deschis între companiile naţionale din România şi Ungaria pe aceste teme. Reamintim părţii ungare că, la sfârşitul anului trecut, entităţi din Ungaria au participat la procesul de rezervare a capacităţii de transport a gazelor naturale pentru segmentul BRUA dintre România şi Ungaria. De aceea, organizarea de evenimente publice în România prin care să fie promovate idei contrare acestui spirit de cooperare este nejustificată şi inoportună”, mai spune MAE.
Ministerul de Externe readuce în atenţie anunţul public făcut în 4 iunie de operatorul român de transport al gazelor naturale privind lansarea construcţiei infrastructurii BRUA faza I pe teritoriul României, care presupune importante fonduri alocate de această companie românească pentru asigurarea conexiunii spre zona Europei Centrale.
“Aceste dezvoltări au loc în condiţiile în care partea ungară a evitat să îşi asume investiţiile necesare pe teritoriul său pentru completarea coridorului BRUA conform angajamentelor regionale. De asemenea, reamintim că în aceste zile, la reuniunea regională CESEC organizată sub egida Comisiei Europene, au fost salutate progresele remarcabile ale României în implementarea proiectului BRUA, fapt consemnat în Comunicatul final al reuniunii şi subliniat de Comisarul european pentru energie şi schimbări climatice, Miguel Arias Canete. România va continua să acţioneze cu bună credinţă pentru îndeplinirea angajamentelor sale în cadrul Uniunii Europene privind Uniunea Energetică, asigurând dezvoltarea infrastructurii de interconectare la nivel regional în domeniul gazelor naturale şi va acţiona cu fermitate pentru ca obiectivul diversificării surselor de aprovizionare cu gaze să fie îndeplinit”, adaugă Ministerul Afacerilor Externe.
Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat miercuri, la Washington, că aprovizionarea cu energie a Europei Centrale este o problemă de securitate şi este necesară menţinerea presiunilor asupra României pentru ca ţara noastră să înceapă extracţia de gaze naturale din Marea Neagră începând din 2022. Declaraţiile au fost făcute miercuri, cu ocazia unei vizite la Washington. “În plus, trebuie să se exercite presiuni internaţionale pentru a se asigură construirea unor terminale LNG în Europa Centrală”, a mai spus ministrul de Externe al Ungariei.
De asemenea, directorul general al transportatorului de gaze din Ungaria, FGSZ, Kristof Terhes, a declarat, la Bucureşti, că România nu are industrie petrochimică şi nu poate folosi gazele ca materie primă, el ironizând ţara noastră: “Nu aveţi petrochimie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceţi cu gazul? Îl ardeţi, faceţi un foc mare?”.
În 4 iunie, transportatorul naţional de gaze Transgaz a demarat construcţia conductei BRUA, un proiect de interes national, care va lega reţelele de transport a gazelor din Bulgaria şi Austria tranzitând România şi Ungaria.
Transgaz construieşte infrastructura de pe teritoriul României, din coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, Faza 1 (BRUA – Faza 1) – un proiect susţinut de Comisia Europeană, important la nivel naţional şi regional pentru diversificarea surselor de gaze naturale.
Proiectul BRUA – Faza 1 presupune construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş, în lungime de 479 km. Valoarea totală estimată pentru Faza I este de 478,6 milioane euro.