Un bărbat de 54 de ani din judeţul Mureş a murit din cauza gripei, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Numărul deceselor a ajuns la 123, transmite News.ro.
CNSCBT a anunţat, miercuri, că a fost confirmat virus gripal tip A la un bărbat de 54 de ani din judeţul Mureş care a murit în 2 aprilie.
Bărbatul era cunoscut cu afecţiuni cronice şi nu fusese vaccinat antigripal.
Acesta este cel de-al 123-lea deces provocat de gripă în sezonul 2017 – 2018.
Ultima statistică prezentată de CNSCBT arată că au fost confirmate până în prezent aproape 1.700 de cazuri de îmbolnăvire.