Toggle Menu
  1. Home/
  2. Internațional/

Şaisprezece muncitori agricoli străini morţi în Italia în două coliziuni

Şaisprezece muncitori agricoli au murit, în 48 de ore, în două coliziuni între furgonete care se întoceau de la câmp şi camioane care transportau tomate, în plin sezon de recoltare, în sudul Italiei, o dramă care scoate la iveală situaţia precară a acestor muncitori, în faţa căreia Guvernul a promis să reacţioneze, relatează AFP conform News.ro.

O furgonetă a fost lovită luni după-amiaza de un camion – iar niciuna dintre cele 12 persoane de la bord, toate străine, nu a supravieţuit, după ce patru africani au murit sâmbătă după-amiaza, iar alţi patru au fost grav răniţi în alt accident.

Cele două accidente au avut loc în regiunea Foggia, în Puglia, unde mii de muncitori agricoli africani, dar şi polonezi, bulgari sau români petrec vara culegând tomate sub un soare de plumb.

Deşi toţi se află într-o situaşie legală, rari sunt cei care beneficiază de condiţii de muncă şi de salarizare prevăzute de lege, iar mulţi ocupă locuinţe sau stau în tabere improvizate.

Ei se află adesea la mila unor “caporali”, recrutori care au legături uneori cu reţele mafiote, care le organizează transportul şi le iau o parte din remuneraţie.

Pentru a ocoli acest lucru, muncitorii agricoli încearcă adesea să se organizeze în mod autonom, pe bicicletă sau în vehicule pe care le construiesc din piese.

De ani de zile, sindicate şi asociaţii care le vin în ajutor muncitorilor migranţi reclamă implementarea unui sistem de transport public în timpul sezonului recoltelor la Foggia.

Preşedintele regiunii Puglia Michele Emiliano, un membru al aripii stângi a Partidului Democrat (PD, opoziţie), a declarat luni că regiunea a prevăzut un buget în acest scop.

INSPECTORI SUPLIMENTARI

”Însă, pentru a-l implementa, avem nevoie de colaborarea exploataţiilor agricole, care trebuie să depună cerere în cea mai mare transparenţă, comunicând numărul de muncitori, orarele de muncă şi traseele. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată până acum”, şi-a exprimat el regretul.

Exploatanţii agricoli sunt ei înşişi supuşi presiunii marilor distributori, să-şi scadă preţurile.

Ministrul Muncii Luigi Di Maio, liderul Mişcării Cinci Stele (M5S, populist, antisistem), aliat cu Liga (extremă dreapta), a promis luni să suplimenteze cât mai rapid numărul inspectorilor.

”Este necesar să se suprime o dată pentru totodeauna plaga «caporali». Un sistem ruşinos, care exploatează disperarea unor persoane pregătite să facă orice pentru a munci”, a declarat el.

Şeful Guvernului, Giuseppe Conte, a anunţat luni seara că se duce marţi la Foggia, pentru a exprima solidaritatea Guvernului.

În cursul unei adunări organizate duminică, după primul accident, într-una dintre taberele improvizate din regiune, zeci de muncitori agricoli africani au decis să facă grevă miercuri, a declarat pentru AFP Aboubakar Soumahoro, un delegat al sindicatului USB.

”În zori, muncitorii agricoli vor mărşălui pe câmp pentru a se duce la Foggia, pentru a cere condiţii de muncă demne”, a spus el.

”În pofida diverselor intervenţii ale instituţiilor şi societăţii civile şi a unui dialog tot mai avansat în lupta împotriva exploatării, în fiecare vară ne vedem obligaţi să comentăm moartea unor muncitori italieni şi străini în sectorul agroalimentar”, a deplâns Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM).

”Nu trebuie şi nu putem să rămânem indiferenţi în faţa fraţilor noştri morţi atât de tragic”, a reacţionat monseniorul Vincenzo Pelvi, arhiepiscopul din Foggia, care a oficiat o mesă, luni seara, la catedrală, pentru a se ruga pentru morţi şi însănătoşirea răniţilor.

Vocea.biz