Reprezentanţii unora dintre penitenciare de unde au fost eliberaţi, joi, mai mulţi deţinuţi, spun că aceştia aveau condamnări pentru furturi şi tâlhării, dar şi pentru omor.
Joi au fost puşi în libertate 529 de deţinuţi, iar alţi 3.349 ar putea fi eliberaţi condiţionat în perioada următoare, ca urmare a aplicării legii intrate în vigoare joi.
La Penitenciarul Aiud, unde 30 de deţinuţi au fost eliberaţi, iar alţi 45 ar urma să fie puşi în libertate săptămâna viitoare, sunt încercerate 692 de persoane, ceea ce înseamnă că vor fi puşi în libertate, ca urmare a legii intrate în vigoare joi, peste 10% din numărul deţinuţilor din acest penitenciar.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud, Nicoleta Mătărângă, a precizat, vineri, pentru News.ro, că la acest moment în penitenciar sunt încarcerate, după eliberarea celor 30 de deţinuţi, 692 de persoane.
Printre cei eliberaţi se numără şi persoane care se aflau în detenţie pentru fapte grave, precum omor sau tâlhării.
Din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad au fost eliberaţi 24 de deţinuţi, majoritatea fiind condamnaţi pentru furturi şi tâlhării.
Purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Eduard Magold, a precizat pentru News.ro că majoritatea deţinuţilor puşi în libertate fuseseră condamnaţi pentru infracţiuni de furt şi tâlhărie, dar toţi au ajuns să fie încarceraţi la Arad după ce au fost transferaţi de la alte penitenciare din ţară, unde condiţiile de detenţie nu sunt la fel de bune ca la Arad.
“La Arad nu avem camere suprapopulate şi sunt respectate normativele, fiind vorba de un penitenciar nou. Deţinuţii eliberaţi de la noi au ispăşit o parte din pedeapsă în alte penitenciare din ţară şi li s-au calculat reducerile de pedeapsă raportat la perioada în care au fost încarceraţi acolo”, a spus Magold.
Conform sursei citate, alţi 66 de potenţiali beneficiari ai legii vor intra în analiza comisiei de eliberare condiţionată săptămâna viitoare.
Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, situat la marginea oraşului, are o capacitate de peste 1200 de locuri şi este considerat unul dintre cele mai moderne din ţară. La sfârşitul anului 1994 au demarat lucrările de construire, care s-au încheiat în 2001, iar în 2002 a fost inaugurat, în timp ce clădirea veche din oraş, de pe strada Eftimie Murgu, a devenit secţie exterioară.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Slobozia, Cătălin Sârbu, joi au fost eliberaţi 11 detinuţi. Aceştia fuseseră închisi pentru infractiuni de trafic de persoane, tentativă de viol, tentativă de furt calificat, furt calificat, favorizarea făptuitorului, conducere fără permis, tâlhărie şi înşelăciune.
În Penitenciarul Slobozia sunt în prezent 411 detinuţi, iar capacitatea de detinere este 446.
Legea privind recursul compensatoriu prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate intră în vigoare joi, urmând ca primii deţinuţi beneficiari ai noului act normativ, să fie deja puşi în libertate.
Conform legii, condiţiile necorespunzătoare se referă la cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză; lipsa accesului la activităţi în aer liber; lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; lipsa temperaturii adecvate a camerei; lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă;existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.
Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.
(News.ro)
sursa foto: pexels.com