Penitenciarul Giurgiu, pe primul loc la eliberările ca urmare a legii recursului compensatoriu

Silvia Spanciu / 20.10.2017
Penitenciarul Giurgiu, pe primul loc la eliberările ca urmare a legii recursului compensatoriu

Penitenciarul Giurgiu este pe primul loc în țară la numărul de deținuți eliberați ca urmare a intrării în vigoare a legii recursului compensatoriu. La polul opus se află Centrul de Detenție Brăila — Tichilești și ȘNPAP Tg. Ocna, unde nu a fost eliberat niciun deținut.

Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, ca urmare a aplicării legii 169/2017, au fost eliberate deja din închisoare 529 persoane private de libertate iar alte 3349 de cazuri vor fi discutate în comisii.

Cele mai multe persoane au fost eliberate de la Penitenciarul Giurgiu. Aici, 80 de persoane au fost puse în libertate joi, ca urmare a efectelor legii recursului compensatoriu. Penitenciarul Giurgiu este urmat de Penitenciarul Constanța-Poarta Albă, cu 55 de persoane eliberate și Penitenciarele București-Jilava și Iași, fiecare cu câte 37 de deținuți eliberați.

La polul opus se află Centrul de Detenție Brăila — Tichilești și ȘNPAP Tg. Ocna, unde nu a fost eliberat niciun deținut.

În ceea ce privește cazurile care urmează să fie discutate în comisia, cele mai multe cereri au fost depuse la Penitenciarul Rahova, 250, urmat de Penitenciarul Iași cu 247 de cereri de liberare și Penitenciarul Poarta Albă unde urmează să fie discutate 200 de cazuri.

Ministrul Justiției a fost criticat pentru modul în care a fost anunțată intrarea în vigoare a legii recursului compensatoriu. Opoziția reclamă că sistemul nu a fost pregătit din timp iar deținuții au fost eliberați fără a le fi pregătită reinsterția socială. Tudorel Toader a fost acuzat că a promovat o de fapt o “lege mascată a grațierii”.

Legea 169/2017 prevede că la fiecare 30 de zile executate în penitenciar în condiții necorespunzătoare deținuții vor beneficia de șase zile considerate executate.

Citește și...