Copil de un an şi o lună din Ialomiţa, nevaccinat, mort din cauza rujeolei. Numărul de îmbolnăviri a ajuns la 9.900

Vocea.biz / 17.11.2017
Copil de un an şi o lună din Ialomiţa, nevaccinat, mort din cauza rujeolei. Numărul de îmbolnăviri a ajuns la 9.900

Un copil de un an şi o lună din judeţul Ialomiţa a murit din cauza rujeolei, acesta fiind al 36-lea caz de deces înregistrat în România de la debutul epidemiei. Potrivit specialiştilor, copilul era nevaccinat, iar numărul total de îmbolnăviri a ajuns la 9.900.

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), numarul total de cazuri de rujeolă înregistrate în Romania este 9.900.

Un al 36-lea deces datorat rujeolei, confirmat serologic, a fost raportat la un copil în vârstă de un an şi o lună, nevaccinat, din judeţul Ialomiţa.

Potrivit specialiştilor, în saptamana 13-17 noiembrie, au fost raportate înca de 78 cazuri nou confirmate în zece judeţe.

Cele mai multe decese, respectiv nouă, s-au înregistrat în judeţul Timiş unde sunt, de altfel, şi cele mai multe cazuri confirmate. S-au mai înregistrat şapte decese în Dolj, şase în Arad, trei în Caraş-Severin şi câte unul în Bihor, Braşov, Cluj, Călăraşi, Neamţ, Satu Mare, Vaslui, Galaţi, Mureş şi Bucureşti).

S-au înregistrat cazuri de rujeola în 41 de judeţe, Tulcea fiind singurul judeţ fără niciun caz. Peste o mie de cazuri s-au mai înregistrat în judeţele arad şi Caraş-Severin.

Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă boala este mortală. Vaccinul împotriva rujeolei (pojarului) protejează copiii împotriva acestei boli. În România, 9 din 10 parinţi îşi vaccinează copiii.

(News.ro)

Citește și...