Cadavrul unei femei, lăsat de autorităţi mai bine de o oră pe caldarâm, din cauza unor neînţelegeri

Vocea.biz / 07.11.2017
Cadavrul unei femei, lăsat de autorităţi mai bine de o oră pe caldarâm, din cauza unor neînţelegeri

Cadavrul unei femei de 67 de ani care a murit după ce i s-a făcut rău a stat mai bine de o oră pe caldarâm, în comuna Bălceşti, judeţul Vâlcea, din cauza unor neînţelegeri între autorităţi cu privire la cui îi revine atribuţia de a ridica trupul.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vâlcea, Sandra Elena Dăscălete, a declarat, marţi, pentru News.ro, că un echipaj a intervenit în localitatea Bălceşti unde unei femei i s-a făcut rău şi a murit pe stradă.

Iniţial, apelul a fost preluat de către Ambulanţă, dar echipajele sosite la faţa locului au stabilit că femeia în vârstă de 67 de ani nu poate fi resuscitată. Două ambulanţe au fost prezente la faţa locului, dar, după declararea decesului, au plecat spre alte intervenţii.

Sosiţi la faţa locului, poliţiştii s-au văzut în situaţia de a rămâne cu cadavrul pe stradă, după retragerea echipajelor medicale, iar Serviciul de Medicină Legală a anunţat că nu se poate deplasa pe distanţe atât de mari pentru preluarea trupului.

Astfel, conform sursei citate, după ce mai bine de o oră s-au făcut demersuri pentru a afla cui îi revine atribuţia de a ridica trupul de pe caldarâm, poliţiştii împreună cu localnicii au urcat cadavrul într-o dubă şi l-au transportat la punctul de morgă din localitate.

Sandra Elena Dăscălete a precizat că s-a deschis un dosar de cercetare penală în acest caz pentru a stabili cauza decesului.

(News.ro)

Citește și...