Peste 140 de persoane au fost evacuate din locuinţeţe inundate, în Vâlcea

Vocea.biz / 11.07.2018
Peste 140 de persoane au fost evacuate din locuinţeţe inundate, în Vâlcea

Peste 140 de persoane din judeţul Vâlcea au fost evacuate din case în urma inundaţiilor din ultimele 24 de ore, cele mai afectate localităţi fiind Băbeni şi Drăgăşani.

Potrivit celui mai recent bilanţ transmis miercuri dimineaţă de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, pompierii au avut peste 100 de intervenţii cauzate de inundaţii în mai multe localităţi. Cele mai afectate zone au fost în Drăgăşani, unde intervenţia s-a încheiat în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul ore 01.00, iar în Băbeni zonele cu probleme au fost Valea Mare şi în zona străzii Râioasa., titrează News.ro.

Astfel, din zona Valea Mare au fost evacuate din case 64 de persoane, iar din Râioasa – 77, mare parte dintre acestea revenind între timp la locuinţele lor. De asemenea, în zona Valea Mare au fost aproximativ 30 de gospodării inundate.

Pompierii intervin şi miercuri dimineaţă în zona Râioasa pentru evacuarea apei din gospodării, dar şi în zona Valea Mare.

Citește și...