Lotul olimpic al României a câştigat o medalie de aur, două de argint şi trei de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru seniori, care a avut loc la Ohrid, în Macedonia şi la care au participat echipe din 19 ţări, a anunţat marţi Ministerul Educaţiei, scrie news.ro.
Medaliat cu aur şi la Balcaniada de anul trecut, Mircea Ciprian Bonciocat, de la Colegiul Naţional “Tudor Vianu” din Bucureşti, a reuşit să-şi egaleze performanţa, obţinând punctaj maxim (40 de puncte).
Medaliile de argint au revenit lui Mihnea Gabriel Doica, de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti şi Dragoş Manea, de la Colegiul Naţional “Andrei Şaguna” din Braşov.
Mihnea Andrei Ocian, de la Colegiul Naţional de Informatică “Tudor Vianu” din Bucureşti, Andonie Ciocan, de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti şi Theodor Mihai Ilian, de la Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” din Constanţa, au fost medaliaţi cu bronz.
Echipa României a fost coordonată de conferenţiar dr. Cătălin Gherghe, de la Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Matematică şi Informatică şi lector universitar dr. Mihai Chiş, de la Universitatea de Vest din Timişoara.
La ediţia 2017 a Olimpiadei Balcanice au participat echipe din 19 ţări, 11 cu statut permanent şi opt cu statut de invitat.
Potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare, fiecare stat participant, cu excepţia celui organizator, are dreptul să înscrie în concurs o echipă formată din maximum şase elevi din învăţământul liceal, a căror vârstă nu depăşeşte 20 de ani la data desfăşurării competiţiei.
Probele presupun rezolvarea individuală a patru probleme de geometrie, teoria numerelor, combinatorică şi algebră, pe durata a patru ore şi treizeci de minute.