România, pe podium la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică

Silvia Spanciu / 22.11.2017
România, pe podium la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică

Lotul României a obţinut două medalii de argint, două medalii de bronz şi o menţiune la a XI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică organizată în Thailanda.

România a ajuns pe podium la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică, organizată în perioada 12-20 noiembrie în Thailanda. Competiția a reunit 219 participanți din 46 de țări iar echipa României a reușit să obțină două medalii de argint, două de bronz și o mențiune, a anunțat Ministerul Educației.

Medaliile de argint au fost adjudecate de Radu Andrei (clasa a XI-a/Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” din Brăila) şi Robert-Gabriel Păşcălău (clasa a IX-a/Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța). Andrei-Horațiu Eftime (clasa a XI-a/Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din București) și Paul-Florin Rebenciuc (clasa a IX-a/Colegiul Național „Ştefan cel Mare” din Suceava) au fost medaliați cu bronz, în timp ce George-Pantelimon Prodan (clasa a XI-a/Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța) a fost distins cu mențiune.

Echipa României, din care a făcut parte și prof. Victor Păunescu, de la Colegiul Național „Octav Onicescu” din Bucureşti, prezent ca observator științific, a fost coordonată de conf. univ. dr. Cristian Pîrghie de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava și prof. dr. Petru Crăciun, inspector de specialitate în cadrul ISJ Suceava.

 

Citește și...