Autorităţile din judeţul Vaslui sunt în alertă, după ce în mai multe zone ale judeţului au avut loc alunecări de teren. Două familii din comuna Voineşti riscă să fie evacuate din case pentru a nu le fi pusă în pericol viaţa, transmite Mediafax.
Prefectul judeţului Vaslui, Bogdan Isabel a declarat duminică, pentru sursa citată, că o situaţie aparte în ceea ce priveşte alunecările de teren este în comuna Voineşti, în zona Obârşeni Lingurari, unde, pe o suprafaţă mare pământul a luat-o la vale, ajungând aproape de două case.
„Ne confruntăm cu alunecări de teren, o situaţie mai aparte o găsim în comuna Voineşti, Obârşeni Lingurari mai exact, unde pe o suprafaţa destul de mare, de câteva mii de metri pătraţi pământul a luat-o la vale, ajungând aproape de două case care se regăsesc în zonă. Dar casele respective nu au autorizaţii de construcţii, nu au documente de proprietate pe teren”, a declarat prefectul judeţului Vaslui, Bogdan Isabel.
Celor două familii care locuiesc în apropierea alunecărilor de teren li s-a propus relocarea, însă aceştia refuză, spune prefectul.
„Monitorizăm situaţia, în funcţie de evoluţia fenomenului vom decide efectiv evacuarea chiar forţată pentru că sunt copii acolo, prioritare sunt vieţile omeneşti şi după aceea, bunurile materiale”, a explicat Bogdan Isabel.
În zonă a fost trimisă o comisie formată din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, dar şi membri din cadrul Prefecturii Vaslui pentru a evalua situaţia.
„Sunt două locuinţe în apropierea zonei în care terenul s-a surpat, în caz că se necesită o să se facă evacuarea, dar decocamdată nu e cazul”, la rândul său, primarul comunei Voineşti, Aurelian Miler.
Potrivit primarului problema alunecărilor de teren din zonă nu este una recentă.
„Ploile abundente din toamnă, zăpada din primăvară, faptul că după Revoluţie cetăţenii au tăiat toată vegetaţia care a fost pe teritoriul respectiv au dus la alunecările de teren. La Revoluţie acolo era vegetaţie forestieră şi în doi ani au desfiinţat-o. Undeva la 15 mii de metri pătraţi sunt afectaţi, în localitatea Obârşenii Lingurari, din comuna Voineşti”, a explicat primarul comunei Voineşti.
Deocamadată nu se poate interveni în niciun fel, susţine primarul, pentru că dacă s-ar muta pământul care a luat-o la vale acum, s-ar prăbuşi şi cel din amonte.
Şi alte arii din judeţ sunt afectate de alunecări de teren. Este vorba despre zone din apropierea Bârladului, dar, potrivit autorităţilor, acolo au fost afectate mai mult terenuri agricole, respectiv păşuni sau vii.