Toggle Menu
  1. Home/
  2. Social/

Sistemul RO-ALERT intră în faza de testare. Bucureștenii vor primi mesaje test pe dispozitivele mobile

Sistemul RO-ALERT intră în faza de testare la câteva zile după lansare. Testele se vor desfășura pe raza Capitalei și a județului Ilfov, iar cetățenii vor primi mesaje pe dispozitivele mobile.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov anunță că sistemul RO-ALERT va intra în faza de testare. Astfel, în data de 21 septembrie, în intervalul orar 10:00-12:00, se vor transmite mesaje „test” utilizatorilor de telefoane mobile aflați în sectoarele 1 și 3 ale capitalei, dar și în orașele Otopeni și  Măgurele din județul Ilfov. Totodată, în intervalul 17:00-19:00, se vor transmite mesaje „test” utilizatorilor de telefoane mobile aflați în orașul Buftea, județul Ilfov.

În data de 24 septembrie, în intervalele orare 10:00-12:00 și 17:00-19:00, se vor transmite mesaje „test” utilizatorilor de telefoane mobile aflați pe întreg teritoriul capitalei și al județului Ilfov.

Pentru a putea primi mesajele prin sistemul RO-ALERT, ISU București-Ilfov îi informează pe cetățeni că este nevoie să acceseze platforma sistemului. Secțiunea “Configurare” îi va ajuta să își stabilească setările necesare pentru fiecare tip de dispozitiv mobil.

“Pentru a putea beneficia de sistemul RO-ALERT pe dispozitivul dumneavoastră mobil sunt necesare a fi efectuate câteva setări ale aparatului, setări care pot fi găsite, în funcție de telefonul mobil, accesând secțiunea „Configurare” din platforma www.ro-alert.ro,“se arată într-un comunicat de presă al ISU București-Ilfov.

Sistemul RO-ALERT permite difuzarea de mesaje de tip Cell Broadcast pentru avertizarea și alarmarea populației în situații de urgență. Acesta este folosit în situații majore, în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile. Sistemul a fost lansat la finalul săptămânii trecute, în prezența secretarului de stat Raed Arafat.

Vocea.biz