Ministrul Transporturilor a trimis corpul de control la CNAIR pentru a verifica legalitatea mai multor contracte

vocea.biz / 10.03.2017
Ministrul Transporturilor a trimis corpul de control la CNAIR pentru a verifica legalitatea mai multor contracte

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a trimis corpul de control din subordine la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a verifica legalitatea mai multor contracte, inclusiv cel privind supervizarea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Transilvania, încheiat în 2004 cu firma franceză Egis şi modificat prin opt acte adiţionale, a anunţat, vineri, ministerul, potrivit News.ro.

Egis a primit în august 2004, în urma unei licitaţii, contractul de supervizare a lucrărilor de construcţie a autostrăzii Transilvania, proiectată iniţial între Braşov şi graniţa cu Ungaria, la Borş, potrivit ministerului. Valoarea contractului a fost de 236,6 milioane lei, fără TVA.

Contractul pentru construcţia autostrăzii a fost atribuit firmei americane Bechtel.

“Până în prezent s-au încheiat 8 acte adiţionale la Contractul de Supervizare, astfel: în anul 2005, 2006, 2007, 2008, 2012 (2 Acte Adiţionale), 2014 şi 2016. Dintre acestea, 5 au avut ca obiect modificarea graficului de prestare a serviciilor în corelare cu termenele de execuţie a lucrărilor pe şantier. Precizăm că plăţile efectuate de către CNAIR SA către Prestator reprezintă doar contravaloarea serviciilor realizate de acesta pentru contracte de lucrări aferente unui număr de 133 km”, a precizat ministerul.

 

(News.ro)

Citește și...