A murit Vasile Turcu. Omul de afaceri era internat în stare gravă după ce a încercat să se sinucidă

vocea.biz / 09.03.2017
A murit Vasile Turcu. Omul de afaceri era internat în stare gravă după ce a încercat să se sinucidă

Omul de afaceri Vasile Turcu, internat în stare critică la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală după ce a încercat să se sinucidă, a murit în noaptea de miercuri spre joi, potrivit News.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, omul de afaceri a decedat în jurul orei 02.00.

În 1 martie, omul de afaceri Vasile Turcu a ajuns în stop cardio-respirator la Spitalul Floreasca, unde a fost resuscitat.

Surse judiciare precizau că Vasile Turcu a fost găsit de către o persoană din familia sa, după ce a încercat să se spânzure.

Poliţia a deschis dosar penal în acest caz, iar săptămâna trecută au fost audiaţi soţia, menajera şi şoferul lui Vasile Turcu. Surse judiciare declarau pentru News.ro că Vasile Turcu a lăsat şi un bilet de adio, în care ar fi scris că problemele financiare pe care le are sunt insuportabile.

În vârstă de 62 de ani, Vasile Turcu era patronul grupului Romconstruct, care a obţinut mai multe contracte cu statul, printre care cele pentru renovarea clădirii Operei Naţionale din Bucureşti, a Muzeului Naţional de Istorie a Românilor şi a Arcului de Triumf.

În noiembrie 2008, Turcu a fost audiat de DNA în legătură cu renovarea Operei Naţionale.

Vasile Turcu a fost acţionar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti între 2004 şi 2011. El s-a retras de la clubul dinamovist vânzându-i acţiunile lui Nicolae Badea.

(News.ro)

Citește și...