Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat duminică, pe Facebook, că în cursul zilei de luni va transmite către Ministerul public rezultatele verificărilor privind deţinerea certificatelor ORNISS de către vizitatorii arhivei SIPA.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, într-o postare pe Facebook, a anunțat că în cursul zilei de luni va transmite către Ministerul Public rezultatele verificărilor privind deținerea certificatelor ORNISS de câtre cei care au vizitat arhiva SIPA. Miercuri Comisia de inventariere a arhivei trebuie să îşi înceapă activitatea, imediat după desemnarea preşedintelui, titrează News.ro.
“Arhiva SIPA – evoluţii! În cursul zilei de mâine, voi transmite către Ministerul public, rezultatele verificărilor privind deţinerea de certificate ORNISS de către vizitatorii arhivei SIPA! Până miercuri, Secretariatul General al Guvernului urmează să ne transmită cele două propuneri pentru constituirea Comisiei de inventariere a arhivei”, a precizat Tudorel Toader.
Potrivit ministrului, Consiliului Superior al Magistraturii, solicitat în scris să se consulte cu asociaţiile profesionale în vederea desemnării unui magistrat care să devină membru în Comisia de inventariere, nu a formulat niciun răspuns.
El a mai spus că miercuri, 12 iulie, după desemnarea preşedintelui, Comisia îşi va începe activitatea.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, la începutul săptămânii, că ştie că au existat “vizitatori” ai arhivei SIPA care nu deţineau certificate ORNISS şi că a trimis o adresă la ORNISS pentru a-i transmite numele acestora, aşteptând răspuns mai devreme de termenul legal de 30 de zile.