Aproape 2 milioane de euro s-au investit în amenajarea Grădinii publice Ciuperca din Oradea. Din păcate, în urma ploilor şi a zăpezii căzute în luna noiembrie a anului trecut, dealul a luat-o la vale ca urmare a unei alunecări de teren.
Pământul desprins din versant a distrus, printre altele cascada de la baza punctului de alimentaţie publică, un punct de belvedere, amfiteatrul şi mai multe ziduri de piatră.
În urma acestui dezastru, reprezentanţii municipalităţii au cerut realizarea unui raport de către experţii Universităţii Tehnice Timişoara. Date raportului arată că principalul vinovat de alunecările de teren de la dealul Ciuperca este proiectantul lucrărilor, firma Poliart, iar costurile intervenţiilor de urgenţă ce urmează a fi realizate pentru consilidarea Dealului sunt estimate la 150.000 de euro.
“Având datele expertizei efectuate de doi profesori universitari, am încheiat un contract pentru realizarea proiectului tehnic pentru ca recomandările făcute de experţi să fie puse în practică. Până la sfârşitul acestei săptămâni vom avea acest proiect tehnic livrat şi vom începe negocierile pentru încredinţarea realizării acestor lucrări în regim de urgenţă astfel încât într-o săptămână, maxim două, să putem începe aceste lucrări”, a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.
După efectuarea acestor lucrări, specialiştii estimează că în maxim două luni se va realiza o nouă expertiză pentru a realiza proiectul pentru refacerea lucrărilor afectate la starea iniţială, pentru ca în primăvară să se abordeze etapa finală.
Cei doi experţi timişoreni, prof. dr. ing.Marin Marin şi conf. univ. dr. Ing. Petru Pantea, au arătat în raportul de specialitate cauzele în urma cărora care au avut loc alunecări de teren pe dealul Ciuperca, după ce acesta a fost amenajat, cu fonduri europene, în grădină publică, precum şi măsurile ce trebuie luate cât mai curând şi pentru stabilitatea generală.
Specialiştii au precizat că, pe fondul unei instabilităţi istorice a dealului, determinată de structura geologică pe straturi de argilă, cu consistenţe diferite, s-au suprapus precipitaţiile abundente din luna octombrie, dar şi neconformităţi în proiectare şi execuţie.
“Proiectantul trebuia să facă un studiu privind stabilitatea generală a versantului, care nu s-a realizat şi nu trebuia făcută proiectarea generală şi cea structurală fără a avea rezultatele acestui studiu. Primăria nu are de unde să ştie toate detaliile tehnice. Când cineva îţi proiectează sau execută o lucrare, se prezumă că, dacă au fost verificările făcute, lucrurile sunt în regulă”, a mai spus primarul.
Potrivit acestuia, lucrările de consolidare vor fi efectuate de primărie (circa 150.000 de euro), iar pentru proiectul de refacere a lucrărilor va trebui găsită o formulă de acoperire de către cei responsabili.
“Noi vom întreprinde procedurile legale şi juridice ce se impun. Ne vom îndrepta, în principal, împotriva proiectanţilor, dar apare o responsabilitate şi la executanţi. Dealul Ciuperca a fost o lucrare frumoasă, pe care orădenii au apreciat-o în număr foarte mare şi care asigura un punct de belvedere a oraşului de care nu beneficiază foarte multe oraşe din ţară”, a afirmat Bolojan.
Grădina publică “Dealul Ciuperca”, având suprafaţa de 38.759 mp, a fost amenajată de primăria orădeană printr-un proiect transfrontalier România-Ungaria cu finanţare de 1,7 milioane de euro şi inaugurată în decembrie 2015. Grădina a suferit, în noiembrie 2016, alunecări de teren pe o suprafaţă de circa 10%, fiind distruse un punct de belvedere şi trei şiruri de alei. Primăria a închis accesul populaţiei în zonă, foarte frecventată mai ales după amenajare, pe paliere, cu alei pietruite şi puncte panoramice, amfiteatru în aer liber, zone de relaxare, un punct de alimentaţie publică şi informare turistică, amenajare peisagistică.