Un bărbat în vârstă de 52 de ani din Motru a murit miercuri după amiază după ce un container metalic dintr-un hypermarket din Craiova, manevrat necorespunzător de un angajat, a căzut peste el, scrie News.ro.
Victima a fost transportată la spital, unde a murit după câteva ore.
Potrivit reprezentanţilor inspectoratului de Poliţie al judeţului Dolj, miercuri, în jurul prânzului, un angajat al unui hypermarket din Craiova nu a manevrat corespunzător un motostivuitor, iar un container metalic a căzut peste un client aflat în apropiere.
Bărbatul, în vârstă de 52 de ani din Motru, a fost grav rănit, fiind transportat la spitalul din Craiova. În pofida eforturilor depuse de medici, după câteva ore victima a decedat. Pe numele angajatului, în vârstă de 32 de ani din Craiova, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă, a declarat că victima a fost preluată de un echipaj SMURD Dolj şi dusă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost băgată în sala de operaţie.
La spital, bărbatul a decedat, poliţiştii deschizând o anchetă pentru ucidere din culpă.
„Un angajat al supermarketului a manevrat greşit un motostivuitor, iar un container de marfă a căzut peste un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Motru, care se afla la cumpărături. Iniţial s-a făcut dosar pentru vătămare corporală din culpă şi acum, odată cu decesul persoanei, o să se schimbe încadrarea juridică pe ucidere din culpă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gîrd.