Premierul Mihai Tudose a cerut ministrului Sănătății demiterea celor responsabili de situația de la CJAS Bihor. Potrivit Digi 24, doi pacienți au fost aduși pe targă în fața ghișeelor instituției.
Premierul Mihai Tudose i-a cerut miercuri ministrului Sănătăţii să demită responsabilii pentru situaţia de la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor, unde doi pacienţi, imobilizaţi la pat, au fost duşi pe targă la ghişeele instituţiei pentru că adeverinţele care le atestă calitatea de asigurat, de care au nevoie, se eliberează doar personal sau cu procură notarială, titrează News.ro.
„Credeţi că mâine dimineaţă aş putea să aflu şi eu cine nu mai lucrează în sistem de la Oradea începând de astăzi? Am văzut nişte imagini pe tv înfiorătoare. Prsoane cu handicap locomotor aduse, abandonate practic pe un hol la coadă la nu ştiu ce comisia vieţii care să stabilească nu ştiu ce, sau să le dea nu ştiu ce. Am vorbit, domnule minsitru, acum două săptămâni despre reducearea birocraţiei, nu despre reducerea pacienţilor prin târâre pe jos pe acolo”, a afirmat premierul în debutul şedinţei Executivului.
Florian Bodog a spus că a a cerut preşedintelui Casei Naţioanle de Asigurări să verifice situaţia, precizând că până diseară va avea un rezultat.
„Am primit şi eu informaţia înaintea şedinţei de Guvern. Am dispus preşedintelui Casei Naţioanle de Asigurări să verifice, domnia sa mi-a spus că e vorba de două persoane care au solicitat un card de asigurare în numele unor altor persoane fără să aibă împuternicire şi fără să facă parte din familie. Se pare că sunt şi implicaţii penale acolo, ştie şi Prefectura. Până diseară vom avea un rezultat, iar mâine dimineaţă vă voi informa. Dacă e nevoie, mă duc acolo”, a răspuns ministrul Sănătăţii.
„Mâine dimineaţă îmi spuneţi cine nu mai lucrează acolo, da? Că dacă nu s-a înţeles că reducem birocraţia prin a-i aduce pe cei cu handicap locomotor să-i vadă, poate îl încurcăm. Găseşte o carieră în viaţa privată, da?”, i-a spus Tudose lui Bodog.
Digi24 a prezentat, miercuri dimineaţă, un caz petrecut la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor. Acolo, doi pacienţi, imobilizaţi la pat, au fost duşi pe targă la ghişeele instituţiei pentru a li se elibera nişte adeverinţele de care au nevoie, acestea eliberându-se doar personal sau cu procură notarială.
Potrivit Digi24, cei doi pacienţi au fost aduşi cu autoturisme, de la 40 de kilometri distanţă. Bărbatul care îi îngrijeşte pe cei doi a spus că a solicitat o ambulanţă pentru transportul pacienţilor, dar a fost refuzat.