Șapte cetățeni au fost arestați preventiv fiind suspectați că au încercat să faciliteze trecerea frauduloasă a graniței României pentru 162 de migranți.
Toţi cei şapte facilitatori care au încercat, în luna august, să introducă ilegal în România grupuri de migranţi, prin zona de competenţă a Gărzii de Coastă, Marea Neagră şi frontiera terestră cu Bulgaria, sunt arestaţi preventiv pentru 30 de zile, anunță Poliția de Frontieră.
Pe data de 21 august, frontieriștii au interceptat o ambarcațiune pe care se aflau zeci de migranți. Ambarcațiunea era condusă de un cetățean turc în vârstă de 40 de ani, ajutat de un conațional în vârstă de 26 de ani. În urma cercetărilor, a reieșit că cei doi au plecat împreună cu grupul de migranţi, format din 68 de cetăţeni din Irak şi Iran, în data de 18.08.2017 dintr-un port situat pe coastele Turciei, cu scopul de a-i aduce ilegal în ţara noastră, pentru ca apoi să-şi continue călătoria spre ţări diferite din Spaţiul Schengen.
Cei doi cetăţeni turci sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi, trecere frauduloasa a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător și punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă.
Alte cinci călăuze se află și ele în arest preventiv după ce au fost implicate în cazuri de migraţie ilegală, la Marea Neagră şi la frontiera terestră.
“Toţi cei şapte facilitatori sunt arestaţi preventiv pentru 30 de zile, iar cei 162 de migranţi, 106 adulţi şi 56 de copii, au intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun,” mai spune Poliția de Frontieră.