Florin Secureanu, fostul manager de la Malaxa, a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa. Este acuzat de luare de mită şi delapidare

vocea.biz / 15.12.2016
Florin Secureanu, fostul manager de la Malaxa, a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa. Este acuzat de luare de mită şi delapidare

Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a recunoscut “în modalitatea pe care o ştie din realitate” faptele reţinute în sarcina sa, se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti a arestării acestuia.

“Judecătorul de drepturi şi libertăţi opinează că circumstanţele personale învederate de inculpat prin apărător, constând în aceea că acesta a fost de bună – credinţă, a recunoscut în modalitatea pe care o ştie din realitate faptele reţinute în sarcina sa…, nu prezintă relevanţă juridică la acest moment procesual ci în eventualitatea în care se va stabili, la finalizarea cercetării judecătoreşti, vinovăţia sa, vor putea fi avute în vedere de instanţa de fond la momentul stabilirii pedepsei penale putând constitui totodată criteriu de individualizare judiciară a pedepsei”, se arată în motivarea de arestare a lui Florin Secureanu dată de magistraţii Tribunalului Bucureşti.

Florin Secureanu a fost arestat pentru că, printre altele, “prezintă un pericol concret şi real pentru ordinea publică”.

“Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că inculpatul lăsat în libertate prezintă un pericol concret şi real pentru ordinea publică, în condiţiile în care existenţa pericolului poate rezulta, între altele şi din însuşi pericolul social al infracţiunii lor presupus a fi fost săvârşite, de reacţia publică la comiterea unor astfel de fapte penale, coroborate cu circumstanţele personale ale inculpatului rezultate din comportamentul agresiv al acestuia faţă de subordonaţii săi în mediul în care şi–a desfăşurat activitatea profesională. Noţiunea de «pericol pentru ordinea publică» nu trebuie înţeleasă doar ca o primejdie concretă şi imediată constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, ci ea semnifică şi o stare de nelinişte, un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile generată de rezonanţa socială negativă a faptului că inculpatul asupra căruia planează acuzaţia comiterii unor infracţiuni grave, aflat într –o poziţie de conducere publică şi de mare responsabilitate poate fi cercetat în stare de libertate”, se mai arată în motivarea judecătorilor.

Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, s-a folosit de două firme-fantomă, care figurau fictiv drept furnizori de consumabile IT, respectiv prestatori de servicii de reparaţii şi mentenanţă calculatoare, pentru a delapida bani din unitatea sanitară, se arată în referatul de arestare.

“Directorul spitalului s-a folosit de două societăţi comerciale cu comportament fiscal neadecvat, respectiv SC(….) SRL şi SC (….) SRL, care figurau fictiv ca furnizori ai spitalului de consumabile IT şi prestatori de servicii de reparaţii şi mentenanţă calculatoare.În acest scop, directorul spitalului s-a folosit de două societăţi comerciale, respectiv SC (….) SRL şi SC (….) SRL, care figurau în mod fictiv ca furnizori ai spitalului de consumabile IT şi prestatori de servicii de reparaţii şi mentenanţă calculatoare. Analizând modul în care societăţile în cauză şi-au îndeplinit obligaţiile legale privind declararea operaţiunilor comerciale derulate, a veniturilor realizate din aceste operaţiuni şi a rezultatelor financiare obţinute, precum şi legalitatea întocmirii documentelor de funcţionare, se constată ca acestea au un comportament fiscal inadecvat, putand fi clasificate ca societăţi de tip ”fantomă”, acestea nefuncţionând la sediile sociale declarate, care conform datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sunt expirate (pentru S.C. (….) S.R.L. contractul de comodat din data de 429.07.2008, aferent stabilirii sediului social a expirat la data de 29.07.2013; pentru S.C. (….) S.R.L. dovada sediului social a expirat la data de 31.03.2013), nedepunând declaraţiile fiscale lunare, trimestriale şi anuale, în perioada în care sunt facturate serviciile si bunurile către Spitalul clinic Nicolae Malaxa”, se arată în referatul de arestare.

Procurorii spun că, în realitate, aceste două societăţi nu au avut niciodată contracte cu Spitalul Nicolae Malaxa, nu au prestat niciun serviciu şi nu au livrat niciun fel bunuri instituţiei publice.

Procurorii spun că, tot în baza facturilor emise în fals de (…..), funcţionarii din cadrul serviciului administrativ întocmeau, tot în fals, referatele de necesitate şi notele de fundamentare din care să reiasă aparenţa necesităţii achiziţionării serviciilor şi produselor pretins a fi emise de cele două societăţi, după care serviciul de achiziţii întocmea angajamentul bugetar.

Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a fost arestat preventiv, acesta fiind acuzat că în perioada 2009-2016 “a pus în aplicare o schemă prin care sustrăgea repetat (aproape zilnic) sume de bani din casieria spitalului”, prejudiciul fiind de aproape două milioane lei.

Totodată, în perioada 20 mai 2011 – noiembrie 2016, Florin Secureanu ar fi cerut în mod repetat unei firme care avea atribuite contracte de achiziţie directă cu spitalul să îi plătească o serie de deplasări pe care el şi apropiaţi ai săi le făceau în străinătate şi în ţară, societatea plătind 470 de deplasări ale acestuia şi ale apropiaţilor săi, în valoare de 801.138 lei.

Florin Secureanu a deţinut funcţia de manager al spitalului clinic Nicolae Malaxa din Bucureşti în perioada 2007- noiembrie 2016, fiind numit în funcţie de către Primăria Municipiului Bucureşti, autoritate publică în subordinea căreia se află spitalul. (Mediafax)

Citește și...