Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a fost arestat pentru 30 de zile

Ciprian Fabian / 10.12.2016
Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a fost arestat pentru 30 de zile

Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a fost arestat pentru 30 de zile, sâmbătă, de magistraţii Tribunalului Bucureşti, sub acuzația de luare de mită şi delapidare. Decizia  instanţei nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Florin Secureanu a fost reținut vineri seara de DNA pentru 24 de ore, după ce procurorii au anunțat începerea urmăririi penale sub acuzațiile de luare de mită și delapidare, ambele în formă continuată.

Florin Secureanu a fost scos încătuşat din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a fost audiat aproape şase ore. Fostul manager al Spitalului Malaxa a fost urcat într-o maşină cu care a fost dus în Arestul Central al Poliţiei Capitalei.

Potrivit unui comunicat remis de DNA, Florin Secureanu este acuzat că, în perioada 2009-2016, în timp ce era manager al spitalului clinic Nicolae Malaxa din București, a conceput și a pus în aplicare o schemă prin care sustrăgea aproape zilnic sume de bani din casieria spitalului. Procurorii anticorupție susțin că prejudiciul creat este de aproape două milioane de lei.

“Din probele administrate a rezultat că s-au emis facturi pentru un număr de 1075 zile, ceea ce înseamnă că suspectul și-a însușit, în 1075 de zile, sume de bani din patrimoniul spitalului. Suma totală delapidată este evaluată la 1.944.594 lei, ceea ce reprezintă și prejudiciu cauzat spitalului clinic Nicolae Malaxa”, arată DNA.

Procurorii anticorupție susțin că, pentru a justifica în documentele financiar-contabile ale instituției publice sumele de bani astfel delapidate, Secureanu a cerut personalului din cadrul serviciilor din subordinea sa (serviciul financiar – contabil, serviciul achiziții, serviciul administrativ), să întocmească în fals documente justificative (facturi și chitanțe).

Astfel, potrivit DNA, în acest scop, directorul spitalului s-a folosit de două societăți comerciale cu un comportament fiscal neadecvat, care figurau fictiv ca furnizori de consumabile IT și prestatori de servicii de reparații și mentenanță calculatoare ai spitalului. În realitate, aceste două societăți nu au avut niciodată contracte cu spitalul clinic Nicolae Malaxa și în consecință nu au prestat niciun serviciu și nu au livrat niciun fel bunuri instituției publice.

“Totodată, în perioada 20 mai 2011 – noiembrie 2016, în mod repetat, suspectul Secureanu Adrian Florin a pretins unei societăți comerciale care avea atribuite contracte de achiziție directă cu spitalul, să îi plătească o serie de deplasări pe care el și apropiați ai săi le făceau în străinătate și în țară. Astfel, societatea comercială a plătit unei agenții de turism suma de 801.138 lei pentru un număr de 470 de deplasări ale suspectului și ale apropiaților săi.
Serviciile turistice de care a beneficiat managerul spitalului și apropiații săi, plătite de societatea care avea contracte cu spitalul, au constat în achiziționarea de bilete avion, cazare, închirieri auto, mic dejun, etc. Destinațiile au fost variate, atât în Europa, America, Asia, cât și în România”, mai explică anchetatorii.

Florin Secureanu a fost demis, în 29 noiembrie, din funcţia de manager al Spitalului Malaxa de primarul Capitalei, după ce Gazeta Sporturilor a relatat că acesta scoate bani din bugetul unităţii medicale în baza unor facturi fictive emise către o firmă din Iaşi care este dizolvată din vara anului trecut, decontând inclusiv înmormântări ale rudelor unor cunoştinţe din Primărie.

 

“În acest scop, directorul spitalului s-a folosit de două societăţi comerciale cu un comportament fiscal neadecvat, care figurau fictiv ca furnizori de consumabile IT şi prestatori de servicii de reparaţii şi mentenanţă calculatoare ai spitalului. În realitate, aceste două societăţi nu au avut niciodată contracte cu spitalul clinic Nicolae Malaxa şi în consecinţă nu au prestat niciun serviciu şi nu au livrat niciun fel bunuri instituţiei publice”, spun procurorii.

DNA mai susţine că în perioada 20 mai 2011 – noiembrie 2016, Secureanu a pretins unei societăţi comerciale care avea atribuite contracte de achiziţie directă cu spitalul, să îi plătească o serie de deplasări pe care el şi apropiaţi ai săi le făceau în străinătate şi în ţară.

“Astfel, societatea comercială a plătit unei agenţii de turism suma de 801.138 lei pentru un număr de 470 de deplasări ale suspectului şi ale apropiaţilor săi. Serviciile turistice de care a beneficiat managerul spitalului şi apropiaţii săi, plătite de societatea care avea contracte cu spitalul, au constat în achiziţionarea de bilete avion, cazare, închirieri auto, mic dejun, etc. Destinaţiile au fost variate, atât în Europa, America, Asia, cât şi în România”, potrivit procurorilor.

Florin Secureanu a fost demis, în 29 noiembrie, din funcţia de manager al Spitalului Malaxa de primarul Capitalei, după ce Gazeta Sporturilor a relatat că acesta scoate bani din bugetul unităţii medicale în baza unor facturi fictive emise către o firmă din Iaşi care este dizolvată din vara anului trecut, decontând inclusiv înmormântări ale rudelor unor cunoştinţe din Primărie.

Managerul Secureanu i-a cumpărat iubitei sale, alintată “Vrăbi”, bijuterii în valoare de 9.000 de euro achitate în baza unui contract pentru curăţarea instrumentarului de la Secţia Ginecologie, a relatat Gazeta Sporturilor, care a prezentat şi înregistrări audio din care reiese că Secureanu, care conduce spitalul din mai 2007, îi înjură şi ameninţă pe angajaţii care sunt practic forţaţi să ţină o contabilitate dublă.

Pe lista de plăţi a Spitalului Malaxa sunt mai multe firme care s-au ocupat de imaginea managerului Florin Secureanu, Grupul de Arte SRL, cu sediul în Bucureşti, fiind una dintre acestea şi încasând de la spital 46.714 de lei, au mai scris jurnaliştii de la GSP.

”El şi-a conceput mai multe filme pe bani publici”, spun surse din spital. “Ni s-au solicitat o serie de producţii pe parcursul renovării Spitalului Malaxa. S-au făcut respectivele filmări. Pe urmă ni s-a solicitat o altă filmare când s-a supraetajat spitalul. (…) Totul a fost inclus într-un film de genul cum s-a schimbat pe parcurs spitalul. S-a făcut un film de sinteză, inclusiv cu dotările de ultimă generaţie ale spitalului”, susţine Elena Murărescu, reprezentanta firmei. De fapt, imaginile au devenit filme omagiale ale managerului Florin Secureanu, fiind postate pe internet şi prezentate la diverse gale, precum cea din Austria.

De asemenea, Gazeta a prezentat o factură de 3.144 de lei de la SC Megazone Concept SRL, un loc unde se organizează petreceri, achitată de SC Noventis. Factura reprezintă plata pentru petrecerea care a avut loc în 16 iunie 2016 pentru băiatul cel mic al managerului Secureanu. Noventis este cel mai mari furnizor al spitalului, cu 12.136.000 de lei încasaţi de la Malaxa, mai arată Agenția news.ro.

Jurnaliştii de la GSP au mai scris că fostul manager de la Spitalul Malaxa, care locuieşte într-un apartament RAAPPS din centrul Bucureştiului, îşi construieşte o vilă cu două etaje lângă Lacul Floreasca, decontând prin spital banii pentru amenajări.

Jurnaliştii au arătat că în 2 aprilie Secureanu a adus la contabilitatea spitalului o factură în valoare de 14.313 lei de la magazinul Leroy Merlin, de unde a achiziţionat pentru vila sa în construcţie mai multe materiale, între care cărămidă sticlă, polistiren expandat, mănuşi de protecţie.

Fostul manager al Spitalului Malaxa Florin Secureanu a plătit din fondurile unităţii medicale şi achiziţionarea unul balon intragastric pentru o femeie pe care o numea “nepoţica”, dar şi o intervenţie chirurgicală la Clinica privată Monza pentru o mătuşă a iubitei sale, mai scrie Gazeta Sporturilor.

Spitalul Malaxa a cumpărat şi un pian la cererea managerului Florin Secureanu, pe care acesta l-a dus acasă.

Citește și...