Cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, va fi audiat pe 5 ianuarie în dosarul „Turceni-Rovinari”

Ionuț Mureșan / 09.12.2016
Cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, va fi audiat pe 5 ianuarie în dosarul „Turceni-Rovinari”

Cinci din cei șase angajați ai SCA „Șova și Asociații” audiați în calitate de martori, vineri, la Instanța supremă în dosarul „Rovinari-Turceni” au declarat în fața instanței că Victor Ponta nu a trecut niciodată pragul cabinetului de avocatură, fiind prezent doar pe site și într-o poză lipită pe un perete, în spatele „unui birou modest”, deși, în acte, era colaborator. La termenul din 5 ianuarie 2017, instanța va asculta în acest proces depoziția lui Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta.

În acest dosar, Victor Ponta este acuzat că, pe vremea când era avocat, ar fi beneficiat de circa 180.000 de lei de la cabinetul lui Dan Șova în baza unor contracte pentru activități pe care, în realitate, nu le-a desfășurat.

Vineri, președintele completului de judecată i-a întrebat pe martori ce știu despre colaborarea dintre SCA „Șova și Asociații” și Victor Ponta.

„La acel moment nu știam nimic. Ce îmi aduc aminte e că la un moment dat se acreditase ideea că îl vom avea coleg pe Victor Ponta. Știam că în biroul lui Radu Cervov se amplasase o măsuță, un birou modest, iar pe peretele din spate era o poză cu Victor Ponta. Nu am colaborat, cooperat sau conlucrat cu Victor Ponta în niciun dosar”, a declarat Eugen Pop,  unul dintre martori.

„Cât am lucrat la Șova și Asociații nu l-am văzut niciodată pe Victor Ponta la sediul firmei”, a spus și Nicoleta Popa, avocată la „Șova și Asociații” între anii 2005 și 2009.

Pentru termenul următor, din data de 5 ianuarie 2017, instanța va audia alți șase martori, printre care și cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu.

Peste 180.000 de lei pentru activități „pe hârtie”

Victor Ponta a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, în septembrie 2015, pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, alături de alte patru persoane, între care senatorul Dan Şova şi directorul Complexului Rovinari.

Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii”, în prezent senator, este deferit justiției pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinet individual de avocat, Victor-Viorel Ponta a obţinut de la SCA „Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat.

Procurorii DNA spun că în 30 august 2007 între SCA „Şova şi Asociaţii”, reprezentată de Dan-Coman Şova şi Cabinetul Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”, reprezentat de Victor Ponta, s-a încheiat o „convenţie de conlucrare profesională”, având ca obiect „conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea”.

Convenţia a fost încheiată pe o perioadă nedeterminată, în aceasta fiind ca pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar Victor Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro, pentru care va emite o factură lunară.

 

Citește și...