Fostul șef al Romgaz Târgu Mureș, Pantelimon Avram, a fost trimis în judecată, joi, de procurorii anticorupție pentru luare de mită și abuz în serviciu, alături de alți doi directori ai companiei, după ce anul trecut a fost deferit justiției pentru abuz în serviciu și obținere de foloase necuvenite, potrivit unui comunicat al DNA.
Pantelimon Avram, la data faptelor director al sucursalei din Târgu Mureş a SNGN Romgaz, este cercetat pentru luare de mită şi instigare la abuz în serviciu, în timp ce Sergiu Victor Banu şi Gheorghe Matei, la data faptelor director tehnic, respectiv director adjunct-producţie, sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
„În cursul anului 2011, SNGN Romgaz SA – Sucursala Târgu Mureş a organizat o licitaţie publică ce avea ca obiect implementarea proiectului ‘Echipamente pentru producerea de energie electrică cu motoare termice pe gaz în locaţia Cojocna, jud. Cluj’, fiind declarată câştigătoare o asociere formată din trei societăţi comerciale. În acest context, suspectul Avram Pantelimon (…) a primit de la reprezentantul uneia dintre firmele câştigătoare a licitaţiei suma de 60.000 de euro pentru a accepta recepţia unui echipament (motogenerator), cu toate că acesta nu corespundea cerinţelor stabilite în documentaţia de atribuire şi în oferta tehnică anexă la contract”, se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, Pantelimon Avram şi ceilalţi doi suspecţi, în calitate şi de membri ai comisiei de recepţie a lucrărilor, au semnat un document privind modalităţile de primire a echipamentelor de producere energie electrică.
Potrivit procurorilor, suspecţii au creat în acest mod SNGN Romgaz un prejudiciu de 2.620.250 de lei, echivalent cu contravaloarea achitată pentru echipamentul respectiv.
DNA mai precizează că în dosar se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Pantelimon Avram a fost deja trimis în judecată de procurorii anticorupţie în anul 2016, într-un dosar în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
În primăvara anului 2014, Avram Pantelimon împreună cu Mincan Emil Valentin, Ştefan Ioan şi Olaru Ioan Tiberiu, invocând existenţa unor presupuse defecte şi emanaţii de gaze, au hotărât ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducţiune de la trei sonde, ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte şi Primăria Târgu Mureş, în condiţiile construirii unui cartier de locuinţe pe raza oraşului, să fie realizată din bugetul propriu al societăţii naţionale.
„Acest lucru a fost posibil prin încălcarea, de către cei patru inculpaţi, a normelor legale privind disciplina financiară şi în construcţii, a legislaţiei specifice din domeniul gazelor naturale şi mai mult, fără să existe o justificare tehnico-economică. Prin înregistrarea acestor cheltuieli nejustificate în contabilitatea SNGN Romgaz – Sucursala Târgu Mureş s-a produs un prejudiciu în bugetul acestei societăţi în sumă de 146.637 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în favoarea Asocierii care trebuia să execute lucrarea respectivă”, arătau procurorii la vremea respectivă.