Iohannis cere reexaminarea legii care majora taxa suplimentară pe veniturile realizate de companiile de gaze din liberalizarea prețului

Daniel Ionașcu / 14.07.2017
Iohannis cere reexaminarea legii care majora taxa suplimentară pe veniturile realizate de companiile de gaze din liberalizarea prețului

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului să reexamineze Legea de aprobare a OG 7/2013, care permanentizează impozitul de 60% asupra veniturilor operatorilor economici care au rezultat din liberalizarea gazelor naturale și introduce și un prag de 80% pentru anumite prețuri, potrivit News.ro.

Preşedintele Iohannis aminteşte că în anul 2013 Guvernul a decis supraimpozitarea veniturilor suplimentare obţinute de operatorii economici care desfăşoară activităţi de extracţie şi comercializare a gazelor naturale, printr-o formulă predefinită, pe un orizont temporar limitat, încasarea acestei taxe speciale fiind motivată de necesitatea sprijinirii segmentului consumatorilor vulnerabili. În acest sens, Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 instituia un impozit de 60% asupra acestor venituri, impozit ce are un caracter temporar şi extraordinar, putând fi aplicat până la data de 31 decembrie 2017.

În schimb legea de aprobare a ordonanţei a adus modificări substanţiale ordonanţei prin crearea unui prag suplimentar de impozitare şi aplicarea acestei supraimpozitări pe termen nelimitat.

”Date fiind raţiunile specifice, cu caracter temporar şi extraordinar ale introducerii acestui impozit, considerăm că reglementarea lui ar trebui să urmeze acelaşi caracter temporar. Luând în considerare importanţa deosebită a cadrului de reglementare pentru performanţa sectorului de petrol şi gaze, considerăm că este esenţială definirea unui cadru fiscal şi legislativ predictibil şi stabil, propice creării unor planuri de afaceri pe termen lung, pentru continuarea investiţiilor curente şi stimularea de noi investiţii. De asemenea, pentru îndeplinirea obiectivelor de natură socială, considerăm necesar ca această lege să prevadă un mecanism transparent, în baza principiului echivalării între impozitare şi protecţia consumatorului vulnerabil”, se arată în cererea de reexaminare trimisă Parlamentului de către Administraţia Prezidenţială.

Un alt argument invocat de către Iohannis pentru reexaminare este faptul că modificările aduse în Parlament au fost operate doar de către Camera Deputaţilor, forul decizional.

”Ca urmare, formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului reflectă soluţii legislative substanţial diferite. În acest sens, semnalăm că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege nu poate face abstracţie de evaluarea acestuia în plenul ambelor Camere ale Parlamentului. În ca z contrar, am admite ca o singură Cameră, respectiv cea decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce ar contraveni în mod flagrant principiului bicameralismului”, se mai arată în documentul citat.

(News.ro)

Citește și...