Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, vrea ca legislația privind garantarea pachetelor turistice să fie finalizată până la 1 septembrie, în contextul în care România este în procedură de pre-infrigement.
Dacă până la finele anului nu va fi finalizat cadrul legal din acest punct de vedere, ”intrăm în infrigement și asta înseamnă că statul român va primi amenzi”, a explicat ministrul de resort, precizând că nu își poate asuma să se întâmple asta. ”Trebuie să ne asumăm că finalizăm această lege până la sfârșitul anului 2017. Eu nu vreau să stăm până la sfârșitul lui 2017, ci vreau cel târziu la 1 septembrie garantarea pachetelor de servicii turistice să fie un subiect închis”, a declarat Mircea Titus Dobre, vineri, la Sibiu, la Adunarea Generală a Acționarilor Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Potrivit acestuia, problema garantării pachetelor turistice este foarte veche, actele normative fiind la nivelul anilor 2001-2002, pentru că ”din 2002 în România nu a mai existat un minister al turismului” dedicat strict acestui sector.
”Avem o problemă care mă privește în mod direct și pe alții indirect. Este vorba despre garantarea pachetelor de servicii turistice. În acest moment suntem în pre-infrigement. Este o situație care trebuia rezolvată mai demult, acum aproximativ 16-17 ani. Noi în continuare suntem pe o legislație foarte veche și nu am updatat-o la necesitățile care sunt în acest moment”, a explicat Dobre.
Potrivit acestuia, soluția trebuie implementată rapid, pentru că la ora actuală sunt foarte puține instrumente financiare prin care turiștii pot fi protejați, suma asigurată fiind foarte mică, de 50.000 de dolari americani pentru agențiile touroperatoare și, respectiv, 10.000 de dolari pentru agențiile detailiste, cele care vând sau oferă spre vânzare, în contul unei agenţii de turism touroperatoare, pachete de servicii turistice sau componente ale acestora contractate cu agenţia de turism touroperatoare.
”S-a demonstrat și în trecut că asta (n.r. – suma asigurată) a fost în detrimentul cetățenilor din România. Trebuie să găsim niște soluții viabile și de viitor în așa fel încât fiecare cetățean din România să fie protejat în momentul în care își va achiziționa un pachet de servicii turistice. În ultimul an au fost ridicate peste 1.200 de licențe de turism pentru agențiile din țară, nu cred că este un lucru normal. Înseamnă că există niște probleme în piață și trebuie reglementat și venit cu noi acte normative, pentru că în continuare sunt așa-zise agenții care vând în online, dar ele nu sunt licențiate și nu ne convine să facem un fel de poliție să căutăm sau să găsim pe cineva anume”, a spus ministrul de resort.
În prezent, potrivit lui Mircea Titus Dobre, ministerul nu are o situație reală privind numărul agențiilor neautorizate care vând pachete turistice, acestea fiind descoperite pe parcurs. Numai anul trecut, circa 1 din 3 agenții și-a pierdut licența, după ce Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a retras din oficiu licențele de turism emise operatorilor economici care nu dețineau poliță valabilă privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de turişti, în cazul insolvabilităţii sau a falimentului agenţiei de turism. ”Problema e alta, după ce au fost închise, și-au făcut alte agenții sau au devenit acționari și nu au fost administratori. Avem chestiuni de reglementat pe această activitate prin noi acte normative, iar dacă nu a respectat legea eu cred că ar trebui să ne punem un semn de întrebare”, a spus ministrul.
Platforma ”Explore RO”, lansată în această lună în cadrul târgului de turism de la Berlin din acest an, prin intermediul căreia turiștii români și străini pot descoperi virtual România, de pe dispozitivele mobile cu sistem de operare iOS sau Android, va avea în interiorul ei inclusiv agențiile de turism, hotelurile și unitățile de alimentație publică licențiate de Ministerul Turismului.
”Atunci este clar că vor veni cât mai mulți să intre în legalitate. Problema cu legalitatea a fost și pe anumite unități de cazare turistică, mai există și acum unele care nu își plătesc taxele și nu sunt licențiate de Ministerul Turismului, un lucru anormal cu care nu sunt de acord, dar încet, încet vom intra în normalitate, astfel încât toată lumea va fi fiscalizată, inclusiv după introducerea impozitului specific sper toată lumea să conștientizeze că trebuie să intrăm într-o normalitate pe acest domeniu de activitate”, a mai precizat Dobre.
Aplicația ”Explore RO” a fost descărcată de aproape 5.500 de persoane până joi, dintre care peste 100 din SUA, circa 900 din Europa, aproximativ 200 de prin alte state de pe mapamond, iar restul din România, conform datelor furnizate de ministrul Turismului.
Agențiile membre ANAT vor să înainteze ministerului de resort mai multe variante de contribuții la un fond de garantare a pachetelor turistice, pentru ca turiștii să poată beneficia complet de asigurarea vacanțelor achiziționate și să nu riște pierderea banilor plătiți pentru sejururi, cerință impusă de Uniunea Europeană.