Toggle Menu
  1. Home/
  2. Travel/

Nouă localităţi, între care Cisnădie, Carei şi Polovragi, ar putea fi atestate ca staţiuni turistice de interes local

Ministerul Turismului vrea să ateste nouă localităţi sau părţi din localităţi, ca staţiuni turistice de interes local, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat în dezbatere pe site-ul propriu, transmite News.ro.

Acestea sunt: comunele Bîrsana şi Botiza din judeţul Maramureş, municipiul Carei şi oraşul Livada din judeţul Satu Mare, oraşul Cisnădie din judeţul Sibiu, oraşul Novaci şi comuna Polovragi din judeţul Gorj, comuna Rodna din judeţul Bistriţa Năsăud şi comuna Vama Buzăului din judeţul Braşov.

”Localităţile atestate vor putea fi promovate ca staţiuni turistice de interes local şi vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile, ȋn condiţiile ȋn care unele programe de finanţare impun existenţa atestării ca staţiune turistică. Avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcţiile, agricultura, artizanatul şi comerţul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone”, se arată în nota de fundamentare.

Autorii proiectului de act normativ spun că impactul pozitiv este determinat de creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism.

”Investitorii din domeniul turismului pot accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice. Prin realizarea acestor proiecte, localităţile se vor dezvolta din punct de vedere turistic, ceea ce va determina o creştere a numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă”, se mai menţionează în proiect.

Avȃnd ȋn vedere solicitările şi documentaţiile depuse de autorităţile administraţiei publice locale, Ministerul Turismului a procedat la verificarea ȋndeplinirii criteriilor legale, efectuȃnd inclusiv vizite la faţa locului, se mai arată în nota de fundamentare.

Vocea.biz