Accident grav lângă București. Opt persoane au fost rănite

vocea.biz / 20.03.2017
Accident grav lângă București. Opt persoane au fost rănite

Opt persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc luni, în comuna Ciorogârla, din judeţul Ilfov, în care au fost implicate un microbuz şi trei autoturisme, au declarat pentru News.ro oficali din Poliţia Ilfov.

UPDATE: În urma evaluării de la fața locului, trei persoane rănite au fost transportate la Spitalul Elias, iar patru la Spitalul Universitar.

Accidentul a avut loc la ieşirea din comuna Ciorogârla spre Bucureşti, opt dintre persoanele aflate în maşini fiind rănite, fără însă a rămâne încarcerate.

La locul accidentului au fost trimise trei echipaje SMURD, care evaluează răniţii, unii dintre aceştia urmând să fie duşi la spital, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.

O maşină de descarcerare şi o autospecială de stingere au fost, de asemenea, trimise la locul accidentului, însă nu a fost nevoie de intervenţia acestora.

Citește și...