Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor a decis, în cadrul şedinţei de marţi, să organizeze în luna mai o dezbatere privind educaţia sexuală în şcoală, deputaţii din comisie respingând totodată iniţiativa legislativă a fostului parlamentar Ninel Peia privind „inocenţa copilăriei” care viza interzicerea cursurilor de educaţie sexuală în învăţământul şcolar, primar şi gimnazial, fără acordul scris al părinţilor sau tutorilor, scrie News.ro.
“Propun colegilor o dezbatere la care să invităm şi alte structuri, ONG, în luna mai. Pe baza ideilor desprinse să putem să iniţiem o propunere legislativă”, a afirmat preşedintele Comisiei, Camelia Gavrilă.
Deputatul PMP Robert Turcescu a afirmat că „mulţi dintre cei care l-au sunat reclamă nu atât ideea de a permite practic în şcoală să existe cursuri de educaţie sexuală, ci sunt îngrijoraţi mai ales de calitatea oamenilor care vin să predea aceste cursuri”.
„Părinţii sunt de acord că trăim într-o lume în care e nevoie de o discuţie cu ei. În condiţiile în care în România este o rată nefericită de întreruperi de sarcină, copii, adolescente care rămân însărcinate e clar că ar trebui să existe o pregătire a lor chiar din şcoală în sensul evitării astfel de situaţii, dar mulţi dintre ei spun că oamenii care vin acolo (…) sunt de o slabă calitate, iar felul în care se predau aceste ore de educaţie sexuală lasă de dorit”, a completat Robert Turcescu
Deputatul PSD Alexandru Rădulescu a afirmat, la rândul său, că legea nu este acceptabilă pentru că “titlul este extrem de patetic şi articolele sunt agresive”.
“Părinţii sunt îngrijoraţi de educaţia copiilor şi vor să fie informaţi. Cred că ei trebuie să aibă dreptul să decidă asupra unor discipline opţionale (…) Va trebui să iniţiem o dezbatere cu asociaţiile de părinţi, să atragem şi asociaţii ale psihologilor, pedagogilor”, a completat social-democratul.
De asemenea, deputatul USR Cristina-Ionela Iurişniţi a susţinut că educaţia sexuală trebuie să înceapă de la 12 ani, nu la vârsta preşcolară sau în învăţământul primar.
Dezbaterea a avut loc în contextul propunerii legislative iniţiată de fostul deputat Ninel Peia intitulată lege pentru Inocenţa copilăriei privind interzicerea cursurilor de educaţie sexuală în învăţământul şcolar, primar şi gimnazial, fără acordul scris al părinţilor sau tutorilor.
Potrivit iniţiativei, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă dacă nu se respecta această prevedere.
Comisia de învăţământ a dat raport de respingere a proiectului de lege.