Mobile World Congress 2017. AMD a prezentat noile procesoare Ryzen, mai performante decât cele Intel, deși costă la jumătate – VIDEO

Daniel Ionașcu / 28.02.2017
Mobile World Congress 2017. AMD a prezentat noile procesoare Ryzen, mai performante decât cele Intel, deși costă la jumătate – VIDEO

Producătorul american de semiconductori Advanced Micro Devices (AMD) a prezentat la ediția din acest an a Mobile World Congress noile procesoare din gama Ryzen, directorul general al companiei, Lisa Su, făcând o prezentare în direct, în care se observă că noile ”silicoane” depășesc echivalentul de la Intel, deși costă mult mai puțin, potrivit EvoNews.com.

Vârful de gamă Ryzen 7 1800X a depășit în testele prezentate Core i7-6900K de la Intel și costă 499 de dolari, față de oferta concurenților, care costă o mie de dolari.

Ryzen 7 1800X are o frecvență de 3,6 GHz și urcă până la 4 GHz în caz de nevoie, fiind cu 10% mai rapid decât Intel Core i7. De altfel, Lisa Su a afirmat că acesta este ”cel mai rapid procesor cu opt nuclee de pe piață”, potrivit PCWorld.

De altfel, o serie de fani au reușit să overclockeze procesorul până la 5,2 GHz cu ajutorul unui sistem de răcire pe bază de azot lichid, acesta fiind un record absolut în lume.

Următorul model, Ryzen 7 1700X, va avea o frecvență de 3,4 GHz care poate ajunge 3,8 GHz în caz de necesitate și va costa 399 de dolari.

De asemenea, Ryzen 7 1700 este tactat la 3 GHz și poate ajunge la 3,7 GHz. Prețul este de 329 de dolari.

Variantele Ryzen 5 și Ryzen 3 vor ajunge pe piață în partea a doua a anului.

Procesoarele AMD Ryzen 7 vor putea fi folosite împreună cu o serie de plăci de bază ASRock, Asus, Biostar, Gigabyte și MSI. Acestea vor folosi socketul AMD AM4 și vor funcționa în tandem cu cipseturile X370 și B350 de la AMD.

Procesoarele din seria Ryzen și cipurile grafice Radeon Vega ar trebui să ajute AMD să recâștige cotă de piață de la Intel, respectiv Nvidia.

AMD a avut probleme în ultimii ani și a rămas în urma Intel în domeniul PC-urilor, în vreme ce pe segmentul mobil nu este prezent. Compania s-a spart în anul 2009, când din vechiul AMD s-a separat GlobalFoundries, divizia care opera fabricile sale de semiconductori. Aceasta realizează fizic în uzinele sale cipuri și circuite integrate pentru companii ca AMD, Qualcomm, Broadcom și STMicroelectronics. GlobalFoundries a preluat în 2015 și divizia de procesoare a IBM.

În schimb, noul AMD își proiectează singur semiconductorii, dar aceștia sunt realizați în uzinele altor companii, pe un model asemănător prin care Apple proiectează cipurile din iPhone și iPad, dar acestea sunt realizate fizic în fabricile grupului taiwanez TSMC.

Citește și...