Actorul Neil Fingleton, care în serialul Game of Thrones îl interpreta pe uriaşul Mag Mar Tun Doh Weg, totodată cel mai înalt britanic, a încetat din viaţă la doar 36 de ani, din cauza unui infarct, informează mai multe site-uri din presa străină, citate de Mediafax.
Fingleton îl interpreta în serial pe gigantul Mag Mar Tun Doh Weg, iar în realitate avea 2,3 metri înălţime.
Actorul era şi un jucător profesionist de baschet. El a jucat baschet în facultate, atât la Universitatea din Carolina de Nord, cât şi la Holy Cross.
Acesta a mai avut apariţii şi în producţii precum „Dr. Who”, „X-Men: First Class” şi „Avengers: Age of Ultron”.