Scandalul profesorilor de la Facultatea de Medicină din Oradea nu pare să se termine. După ce două profesoare au fost arestate pentru că luau mită de la studenţi, un altu cadru universitar se află în atenţi procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Este vorba despre doctoral Ioan Magyar, şeful Unităţii de Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal “Dr. Gavril Curteanu” Oradea. Marţi seara, după ora 21.00, procurorii au descin la Spitalul Municipal unde au început să verifice diferite documente.
Potrivit unor surse, Magyar, care predă Farmacologie la Medicină, ar fi şi el unul dintre profesorii care trec studenţii în urma unor atenţii. Percheziţiile de la spital ar viza activitatea didactică a medicului. Acesta nu a dorit să comenteze pe subiect, chiar dacă a confirmat existenţa percheziţiilor.
Percheziţiile sunt confirmate şi de către repezentanţii Parchetului care susţin că acestea s-au desfăşurat în cadrul unor anchete pe care le desfăşoară, dar că nu există niciun suspect, nu există nicio acuzaţie la adresa doctorului Magyar, care nu are nicio calitate în dosar.
În ultima săptămână, două profesoare ale Facultăţii de Medicină din Oradea au ajuns dupăgratii. Prima a fost Adriana Pirte, șefa Departamentului de Medicină Dentară a FMF care este acuzată de comiterea a 15 infracţiuni de luare de mită iar cea de-a doua este Camelia Dalai, şefa de lucrări a aceluiaşi department, care este acuzată de comiterea a şase infracţiuni de luare de mită şi două fapte conexe infracţiunilor de corupţie.