Nereguli la Romgaz scoase la iveală de Curtea de Conturi. Şefii au încasat nejustificat 2 milioane euro ca spor pentru lucrul peste program

vocea.biz / 01.02.2017
Nereguli la Romgaz scoase la iveală de Curtea de Conturi. Şefii au încasat nejustificat 2 milioane euro ca spor pentru lucrul peste program

Producătorul de gaze Romgaz, controlat de stat, a făcut plăţi nejustificate de 11,2 milioane lei, din care 9,15 milioane lei (echivalent cu 2 milioane euro) către persoanele cu funcţii de conducere au reprezentat ”spor pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru, fără ca acest timp să fie demonstrat prin documentele justificative”, arată raportul Curţii de Conturi pentru anul 2015, publicat pe site-ul instituţiei şi citat de News.ro.

Alte plăţi nejustificate, în sumă de 1,05 milioane lei, au fost făcute prin acceptarea la plată a unor situaţii de lucrări pentru investiţii, în care au fost cuprinse, în mod incorect, la articolele de deviz „utilaj” şi „transport”, cote de cheltuieli directe aferente angajatorului, reprezentând contribuţii de asigurări sociale, asigurări de sănătate, şomaj, fond garantare salarii, fond risc şi accidente, fond persoane cu handicap şi fond concedii şi indemnizaţii.

Romgaz a mai făcut cheltuieli nejustificate de 353.000 lei prin acceptarea la plată a contravalorii biletelor de avion, inclusă în costul total al biletelor de odihnă şi tratament decontate salariaţilor.

Alte 622.000 lei au fost plătite nejustificat prin contractarea şi acceptarea la plată a unor servicii de consultanţă şi asistenţă juridică, în condiţiile în care entitatea avea în structura organizatorică un serviciu juridic format, în medie, din nouă jurişti, arată raportul Curţii de Conturi.

Romgaz este una din cele mai profitabile companii ale statului. În primele nouă luni din 2016, profitul net al companiei a scăzut cu 27%, până la 713,7 milioane lei, în timp ce cifra de afaceri a scăzut cu 18%, la 2,4 miliarde lei, activitatea producătorului fiind afectată de scăderea consumului de gaze.

Producţia de gaze a companiei a scăzut cu 27%, la 3,03 miliarde metri cubi, faţă de 4,13 miliarde metri cubi în primele nouă luni ale anului 2015.

La 30 septembrie 2016, Romgaz avea 6.250 de angajaţi, mai puţini cu 1,6% faţă de perioada similară a anului trecut.

Compania Romgaz, controlată de stat, alături de OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV, concentrează aproape toată producţia de gaze naturale a României.

Acţiunile companiei se tranzacţionează pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, cu o participaţie de 70%. Compania are în prezent o valoare de piaţă de 10,6 miliarde lei, echivalentul a 2,4 miliarde euro.

 

(News.ro)

Citește și...