Un raport al Curții de Conturi dezvăluie existența unor diferenţe de peste 420 de milioane de lei între inventar şi contabilitate la Ministerul Educaţiei

vocea.biz / 31.01.2017
Un raport al Curții de Conturi dezvăluie existența unor diferenţe de peste 420 de milioane de lei între inventar şi contabilitate la Ministerul Educaţiei

Valoarea bunurilor din patrimoniul public înregistrată în evidenţele contabile ale Ministerului Educaţiei nu concordă cu valoarea înscrisă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, diferenţa fiind de peste 420 de milioane de lei, arată Raportul Curţii de Conturi pe 2015, publicat marţi. Potrivit Raportului Curţii de Conturi pe anul 2015, referitor la Ministerul Educaţiei, valoarea bunurilor din patrimoniul public al statului înregistrată în evidenţele contabile nu concordă cu valoarea înscrisă în “Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului”, informează News.ro.

Suma totală a diferenţelor între valoarea înscrisă în Inventar şi cea evidenţiată în contabilitate este de peste 420.615.000 lei.

Totodată, Ministerul Educaţiei nu a întocmit “Inventarul centralizat al bunurilor imobile proprietate privată a statului şi a drepturilor reale supuse inventarierii”, conform cerinţelor Ordinului ministrului finanţelor publice, mai arată Curtea de Conturi.

Ca atare, instiuţia recomandă includerea în “Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului” a tuturor bunurilor din domeniul public al statului care sunt în administrarea ministeruui şi a entităţilor din subordine/coordonare, precum şi actualizarea valorilor de inventar, efectuarea lucrărilor de cadastru şi înscriere în Cartea Funciară, dar şi elaborarea Inventarului centralizat al bunurilor imobile proprietate privată a statului şi a drepturilor reale supuse inventarierii şi transmiterea acestuia la Ministerul Finanţelor Publice.

În raportul Curţii se mai arată că, la 31 decembrie 2015,  nu era înregistrată în contabilitatea ministerului o poprire asupra conturilor, de peste 5,3 milioane de lei, dispusă de Trezoreria Municipiului Bucureşti.

Totodată, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a fost amendat cu peste cinci mii lei pentru depunerea cu întârziere a situaţiilor financiare consolidate la Ministerul Finanţelor Publice pentru trei exerciţii bugetare.

Citește și...