Cum arată The Beekman, unul dintre cele mai luxoase hoteluri din New York – FOTO

Diana Dorner / 23.01.2017
Cum arată The Beekman, unul dintre cele mai luxoase hoteluri din New York – FOTO

Există puține hoteluri în care istoria este combinată armonios cu modernitatea, care să ofere spațiilor un aspect care niciodată nu va fi afectat de trecerea timpului. Este și cazul hotelului The Beekman din New York, din lanțul celor de la Thompson, care după o restaurare care a durat doi ani arată încântător și are un aer cu totul special, Evonews.com. 

The Beekman este situat în Manhattan, New York, pe o stradă liniștită din imediata apropiere a City Hall Park și la o plimbare de cinci minute de One World Trade Center, muzeul memorial al tragediei din 9/11.

Clădirea cu nouă etaje a fost constuită în anul 1883, în stilul arhitectural Queen Anne, în aceeași perioadă în care a fost constuit și Podul Brooklyn, și a fost unul dintre primii zgârie-nori constuiți în Manhattan. Acum, The Beekman este un hotel care transpune oaspeții în spații superbe și practice, dar cu o atmosferă istorică, ceea ce il transformă într-un spațiu ideal de odihnă după o zi agitată în oraș.

Cei care vor alege să se cazeze aici vor știi încă de la intrarea în holul hotelui în ce fel de loc au ajuns: decorul fascinează încă de la intrare, iar covoarele de epocă de la recepție duc oaspeții într-o lume specială care amintește de trecut.

287 de camere moderne și clasice în același timp

The Beekman are 287 de camere luxoase pline de farmec, care impresionează prin tavanul înalt, șifonierele enorme, noptiere din marmură, podele de stejar, dar și prin modernele tablouri de pe pereți.

Cu toate că nu sunt identice, camerele au pereții albi și au fost decorate folosind aceleași nuanțe de galben, purpuriu și albastru. De asemenea, oaspeții hotelului vor avea parte de băi spațioase din marmură albă, dotate cu dușuri cu efect de ploaie.

Cele două turnuri ale clădirii istorice au fost transformate în două apartamente tip penthouse prevăzute pe două etaje, iar un alt punct superb al acestei clădiri este atriumul, care are un farmec aparte datorită balustradelor sale din fier forjat dar și a cupolei din sticlă.

Prețul unei camere duble, fără mic-dejun, costă 423 de dolari, iar internetul wireless este gratuit.

Citește și...